blegi [At: TDRG / V: ~^[1] / Pzi: ~egesc / E: bleg] 1 vr (D. urechi) A deveni bleg (2). 2 (Pex) vr A deveni bleg. 3 vt (Înv) A spune cuiva „blegule”. incompletă în original

blegi vb. IV. refl. 1 (despre urechi) A se face bleg. 2 Fig. (despre oameni) A deveni prost, nătărău; a se bleojdi. • prez.ind. -esc. /bleg + -i.

BLEGI (-egesc) I. vb. tr. A lăsa să-i atîrne urechile II. vb. refl. 1 A-i atîrna urechile, a deveni bleg ¶ 2 Fig. familiar A se prosti.

BLEJI^[1] – BLEGI.

BLEGI, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre oameni) A deveni bleg, a se moleși, a se prosti. V. ramoli. 2. (Despre urechile animalelor) A se face bleg, a se lăsa în jos, a se pleoști.

BLEGI, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre oameni) A deveni bleg (1). 2. (Despre urechi) A se face bleg (2). – Din bleg.

A SE BLEGI mă ~esc intranz. 1) (despre persoane) A deveni bleg. 2) (despre urechi) A se face bleg; a se lăsa în jos sau într-o parte (pierzându-și poziția sau forma); a se pleoști; a se bleojdi. /Din bleg

blegésc v. tr. Prefac în bleg. V. refl. Mă moleșesc. Fig. Mă prostesc.

blejésc v. tr. (rudă cu bleojdesc, bleștesc). Munt. Bleștesc, moleșesc: blejit de beție, de oboseală.

blegi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. blegesc, 3 sg. blegește, imperf. 1 blegeam; conj. prez. 1 sg. să blegesc, 3 să blegească

blegi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. blegesc, imperf. 3 sg. blegea; conj. prez. 3 să blegească

blegi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. blegesc, imperf. 3 sg. blegea; conj. prez. 3 sg. și pl. blegească

blegi, blegesc v. r. 1. a se muia 2. a se pleoști

BLEGI vb. 1. a se moleși, a se muia, (prin Transilv.) a se bălmăji, (fam.) a se bleojdi, (fig.) a se turti. 2. v. pleoști.

BLEGI vb. 1. a se moleși, a se muia, (prin Transilv.) a se bălmăji, (fam.) a se bleojdi, (fig.) a se turti. (Ce te-ai ~ așa?, nu te simți bine?) 2. a se pleoști, (pop.) a se blegoșa, (Mold.) a se clăpăugi, (Transilv., Mold. și Bucov.) a se dăbălăza. (I s-au ~ urechile.)