BENTIȚĂ, bentițe, s. f. Diminutiv al lui bantă. [Var.: bendiță s. f.] – Bantă + suf. -iță.

bentiță sf [At: ODOBESCU, S. 1.418/ Pl: ~țe / E: banta + -iță] 1-2 (Șhp) Bantă (mică).

bentiță s.f. Dim. al lui bantă; bandeletă. • pl. -e. și bendiță s.f. /bantă + -iță.

BENTIȚĂ (pl. -ițe) sf. 👕 Mică fășie de pînză aplicată în spec. la gîtul, pieptul sau mînecile unei cămăși: costumul de mătasă neagră, cu clinuri și bentițe stacojii (CAR.) [bantă].

BENTIȚĂ, bentițe, s. f. Diminutiv al lui bantă. [Var.: bendiță s. f.] – Bantă + suf. -iță.

BENTIȚĂ, bentițe, s. f. Diminutiv al lui bantă (2). Pieptul însă poartă o podoabă ce a lipsit acum cu totul din portul național; e un fel de semicerc de fir, susținut de bentițe late tot de fir. ODOBESCU, S. I 418. – Variantă: bendiță s. f.

BENTIȚĂ, bentițe, s. f. Diminutiv al lui bantă (2). [Var.: bendiță s. f.]

bentíță v. bendiță.

bendiță sf vz bentiță

bendiță s.f. v. bentiță.

BENDIȚĂ (pl. -ițe) sf. Fășie lungă și îngustă: apar de jur împrejur niște bendițe verticale foarte subțiri (CAR.) [bandă].

bendíță orĭ bentíță f., pl. e. Bandă (fășie) îngustă (la haĭne).

bentiță s. f., g.-d. art. bentiței; pl. bentițe

bentiță s. f., g.-d. art. bentiței; pl. bentițe

bentiță s. f., g.-d. art. bentiței; pl. bentițe