alior sm [At: HEM 892 / P: a-li-or / Pl: ~i / V: (Mun) ~leur,^[1] (Mol) ~leor^[2], aior^[3], (reg) arior, o~^[4] / E: ns cf helleborus^[5]] (Bot) 1 Plantă erbacee din familia euforbiaceelor, cu frunze ca niște linii înguste, numeroase și îngrămădite, cu flori galbene dispuse în umbele, care crește pe coline aride, câmpuri nisipoase și pe lângă drumuri Si: laptele-câinelui, laptele-cucului (Euphorbia Cyparissias). 2 Plantă otrăvitoare, înaltă de 2-4 m, cu floarea în umbele, care, ruptă, secretă un suc alb Si: laptele-cucului (Euphorbia helioscopia). 3 (Buc) Plantă erbacee din familia euforbiaceelor, de 30-60 cm înălțime, cu frunze lunguiețe, acoperite, pe dos, cu peri moi, având, la baza florilor, foliole opuse și unite (Euphorbia amygdaloides).

ALIOR sm. 🌿 1 Plantă ierboasă cu flori gălbui dispuse în umbele mult radiate; crește pe coline aride, pe cîmpuri nisipoase și pe lîngă drumuri (🖼 75) (Euphorbia cyparissias) ¶ 2 = LAPTELE-CUCULUI [lat. aureolus < aurum, după coloarea florilor galbene ca aurul].

ALIOR, aliori, s. m. Laptele-cucului. Foiliță de-alior, Am avut un puișor. ȘEZ. III 62. - Pronunțat: -li-or.

ALIOR, aliori, s. m. (Bot.) 1. Laptele-cucului. 2. Laptele-cîinelui. [Pr.: -li-or] – Lat. aureolus (< aurum „aur”).

ALIOR ~i m. 1) Familie de plante erbacee care conțin un suc lăptos, caustic și otrăvitor (reprezentanți: laptele-cucului, laptele-câinelui etc.). 2) Plantă din această familie. /<lat. aureolus

alior (aior) m. plantă cu florile gălbui și cu sucul otrăvicios, numită și laptele-cucului; țărancele vopsesc cu alior ouăle la Paște, cum și țesăturile (Euphorbia). [Forma dialectală aléur (Ialomița) pare a se raporta la lat. HELLEBORUS].

aliór, V. aleur.

arior² sm vz alior

ariul sm vz alior

ARIOR sm. 🌿 1 = ALIOR1 ¶ 2 = LAPTELE-CUCULUI1 ¶ 3 ~ -DE-BALTĂ, plantă ierboasă, cu flori galbene dispuse în umbele, cu fructe în formă de capsule acoperite cu mici tubercule neegale; crește prin locuri mlăștinoase, pe malurile apelor (Euphorbia palustris) (🖼 207) [lat. aureolus].

CÎINE (Mold. Tr.-Carp. CÎNE sm. 1 🐒 Animal domestic, foarte inteligent, supus și credincios omului; după specii și rase, poartă diferite numiri: ~ ciobănesc (🖼 1249); ~ de vînat; ~ de Teranova (🖼 1248), bernardin, boldeiu brac, buldog, copoiu, coteiu, dulău, fox(terier), mops, mozoc, ogar, prepelicar, zăvod etc.; ~ lup, varietate de cîine care are înfățișarea unui lup; (P): ~le care latră nu mușcă, nu toți aceia cari fac mai multă gură sînt cei mai primejdioși; din coadă de ~, sită de mătase nu se face, dintr’un lucru prost, dintr’un om mojic, nu poți face ceva bun; nu e numai un ~ scurt la coadă, se zice cînd cineva caută să identifice o persoană numai după aparență, după unele trăsături pe care le au și alții; și ~le iese din iarnă, dar numai pielea lui o știe, se zice cînd cineva a izbutit să săvîrșească un lucru, să scape dintr’o nevoie, dar cu multe necazuri și cu pierderi însemnate; vîntul bate, cîinii latră, gura lumii, bîrfelile, înjurăturile, etc. nu mă pot atinge; trăesc ca ~le cu pisica, nu se învoesc de loc unul cu altul, o duc tot cu ceartă și bătaie; a tăia cîinilor frunză, a umbla fără rost, fără a face ceva; a-i mînca cîinii din traistă (CRG.), a fi un netrebnic; sat fără cîini, țară, loc, casă unde fie-care face ce-i place, fără să-i pese de nimeni și de nimic; 👉 ALBIE, APĂ, BRÎNZĂ, LĂTRA, OGAR ¶ 2 Ⓕ Om rău la inimă: atîta am avut, pe Lixandru, și mi l-au mîncat cîinii ăștia (BR.-VN.) ¶ 3 F Porc de ~, om rău din cale afară, cu inima împietrită ¶ 4 💫 CÎINELE-MARE și CÎINELE-MIC, două constelațiuni numite de popor „dulăul” și „cățelul” (OT.) (🖼 1250) ¶ 5 🐦 Bucov. ~ -TĂTĂRESC -NAGÎȚ; după legendă, Tătarii ar fi dresat aceste păsări; slujindu-se de ele spre a se descoperi, în timpul năvălirilor lor, pe Românii ce se ascundeau ¶ 6 🐙 Mold. Bucov. CÎINELE-BABEI¹, larva mai multor specii de fluturi (MAR.) (🖼 1251): --CÎINELE-BABEI², mic crustaceu care trăește prin locurile umede și întunecoase, prin pivniți, etc.; numit și „molie” sau „mîța-popii” (Oniscus asellus) (🖼 1252) ¶ 7 🌿 IARBA-CÎINELUI, plantă ierboasă, cu frunzele păroase, numită și „pir-gros” sau „curcubeu” (Cynodon dactylon) (🖼 1253) ¶ 8 🌿 LAPTELE-CÎINELUI, numele a mai multor specii de Euphorbia, 👉 ALIOR, AIOR, LAPTELE-CUCULUI, LAPTELE-LUPULUI ¶ 9 🌿 LEMNUL-CÎINELUI 👉 LEMN-CÎINESC ¶ 10 🌿 LIMBA-CÎINELUI – ARĂRIEL ¶ 11 Cîine-cîinește, loc. adv. Cu mare greu, mai mult în silă: și d’abia, cîine-cîinește, putu să urnească din loc acea murdărie (ISP.) [lat. canis, canem].

CUC sm. 1 🐦 Pasăre acățătoare care-și depune ouăle în cuiburile altor păsări (Cuculus canorus) (🖼 1632); poporul crede că dacă-i cîntă cuiva cucul în dreapta sau în față îi va merge bine, dacă-i cîntă în stînga, îi va merge rău: vai de mine! îmi cîntă cucu ’n stînga! (ALECS.); de aci și expresiunea: bată-l cucul! bată-l norocul ¶ 2 (P) Singur ca un ~, singur ca ~ul, mai adesea adv. singur ~,singur singurel: bine că-s sănătoasă, dar rău că-s numai singură ca ~ul (RET.); baba stă singură ~ (DLVR.); îi cîntă ~ul în casă, stă singur; îi cîntă ~ul în pungă, e cu punga goală; de flori de ~ (VOR.), umblă în dorul lelii, fără nici un rost; a sări ~, a sări în sus de bucurie; a (se) face ~, a (se) îmbăta: tot îndesa paharele boierului ... pînă-l făcu ~ (ISP.); cît (e) ~ul, pînă e ~ul, niciodată: nu mai văzu soarele cu ochii cît cucu (ISP.); a prinde mingea în ~, a o prinde din sbor ¶ 3 De-a cucul, jocul copiilor de-a ascunsele, pentru că cel ce se ascunde strigă cucu! – de-a mingea ’n ~ (PAMF.), Trans. de a cucii, un joc al copiilor cu mingea (PĂC.) ¶ 4 🐦 ~ ARMENESC, iron. pupăză ¶ 5 STUPITUL-~ULUI, MĂRGICA-~ULUI, GLASUL-~ULUI, ouăle inelarului (Gastropacha neustria), lipite în formă de inel pe rămurelele arborilor, despre care poporul crede că provin din scuipatul cucului (🖼 1638) ¶ 6 🌿 CIOBOȚICA-CUCULUI 👉 CIOBOȚICĂ; – FLOAREA-CUCULUI, plantă de 30-50 centrimetri înălțime, cu flori roze, uneori albe, care crește prin livezi (Lychnis flos cuculi) (🖼 1633); LAPTELE-CUCULUI¹, plantă cu suc lăptos, cu flori galbene dispuse în umbele (Euphorbia helioscopia) (🖼 1634); – LAPTELE-CUCULUI² ALIOR¹; – LAPTELE-CUCULUI³ = LAPTELE-CÎINELUI¹; – LIMBA-CUCULUI, plantă ierboasă, numită și „dragoste” ce crește prin pășunile de la munte (Botriychium lunaria) (🖼 1635); – MĂLAIUL-CUCULUI mică plantă ierboasă cu flori brune sau gălbui, ce seamănă cu pipirigul (Luzula campestris) (🖼 1636); – PĂLĂRIA-CUCULUI 👉 PĂLĂRIE; – STUPITUL-CUCULUI, SCUIPATUL-CUCULUI, cu tulpina cilindrică, cu flori roșcate sau liliachii dispuse în raceme (Cardamine pratensis) (🖼 1637); – TRIFOIUL-CUCULUI (VOR.), un fel de măzărică înaltă cu flori ghiurghiulii ¶ 7 Ceasornic de perete ale cărui bătăi, la fie-care ceas sau la jumătățile de ceas, imită glasul cucului (🖼 1639): un ceasornic cu ~ ... era aninat deasupra unui scrin (GN.) [lat.].

LAPTE sm. 1 Lichid alb, opac, secretat de mamelele femeii și ale femelelor tuturor mamiferelor; constituie hrana excluzivă a copiilor abia născuți și a puilor animalelor timp de mai multe luni: a-i seca ~le; purcel de ~, vițel de ~, purcel, vițel care suge încă; frați, surori de ~, cari au supt laptele de la aceeași doică; dinți de ~, cei dintîi dinți cari ies la copii și cari cad pe la vîrsta de șapte ani ¶ 2 Laptele de vacă, de bivoliță, de oaie, de capră, de măgăriță, întrebuințat ca aliment al adulților: ~ dulce, laptele proaspăt, muls dimineața; ~ crud; ~ fierit; ~ acru; ~ bătut; ~ de putină; ~ prins; ~ închegat; ~ covăsit; cafea cu ~; (P): a stoarce ~ din piatră, a izbuti prin muncă, prin inteligență superioară, să facă lucruri de necrezut: este Român desghețat care scoate lapte dulce din piatră seacă (ISP.); 👉 MUSCĂ 2; Ⓕ cu ~, adevărat: bine-ar fi, mai Chirică, dac’ar fi toate cu ~ cîte le spui (CRG.) ¶ 3 Sucul, zeama care se găsește în unele plante sau care se stoarce din anumite fructe: ~ de migdale; ~ de bou, a) zeama din prunele uscate puse la fiert; b) zeama din semințele de dovleac fierte, care se mănîncă de post ¶ 4 Lichidul alb care se găsește în interiorul unora din fructe: ~ de cocos ¶ 5 Ori-ce lichid care are aspectul laptelui: ~ de var, lichidul alb care separă topind varul în apă; ~ de pasăre, gălbenuș de ou proaspăt amestecat cu apă fierbinte și cu zahăr; ~ de piatră, picături de carbonat de calce, stalactit: din încrețiturile căror se preling și cad picături de apă (~ de piatră) pe creștetele stalagmitelor (VLAH.) ¶ 6 💫 Calea ~lui 👉 CALE ¶ 7 🌿 LAPTELE-CÎINELUI¹, numele mai multor specii de plante a căror tulpină dă un suc lăptos (Euphorbia angulata, Euphorbia platyphyllos, etc.) (🖼 2815); – LAPTELE-CÎINELUI² = ALIOR 1 ¶ 8 LAPTELE-CUCULUI¹, plantă ierboasă cu flori galbene; cu sucul lăptos ce iese din tulpina plantei, cînd se rupe, poporul vindecă negeii și pecinginea; numită și „alior”, „buruiană-de-friguri”, „buruiană-măgărească”, „laptele-cucului”, etc. (Euphorbia helioscopia) (🖼 2816); – LAPTELE-CUCULUI² = LAPTELE-CÎINELUI¹; – LAPTELE-CUCULUI³ = ALIOR 1 ¶ 9 LAPTELE-LUPULUI¹ = LAPTELE-CÎINELUI¹; – LAPTELE-LUPULUI² = LAPTELE-CUCULUI¹ ¶ 10 LAPTELE-PĂSĂRII¹, mică plantă ierboasă cu flori galbene (Gagea lutea) (🖼 2817); – LAPTELE-PĂSĂRII² = BĂLUȘCĂ ¶ 11 🌿 LAPTELE-STÎNCII¹, mică plantă păroasă cu flori alburii dispuse în umbelă (Androsace arachnoidea); – LAPTELE-STÎNCII² = LĂPTIȘOR ¶ 12 SUDOAREA-~LUI = CAPTALAN ¶ 13 LĂPTURI, LĂPTETURI pl. f. 🍽 Diferite feluri de lapte sau de bucate preparate din lapte [lat. vulg. lacte = clas. lactis].

aior m. V. alior.

aléur, aliór, ariór și ariéŭ (vest, alior și’n est) m. ca plantă și n. ca văpsea (lat. helléborus [vgr. ’elléboros], elebor, ca fior din feur, lat. febris. Cp. cu lior). Numele maĭ multor plante eŭforbiacee din ale căror florĭ țărancele scot văpseaua p. oŭă și lînă. – Se numește și laptele cîneluĭ și laptele cuculuĭ. V. eŭforbie.

ariór, V. aleur.

alior (desp. -li-or) s. m., pl. aliori

alior (-li-or) s. m., pl. aliori

alior s. m. (sil. -li-or), pl. aliori

alior (aliori), s. m. – Plantă, laptele cîinelui. Var. arior, aleur. Lat. aureolus (Candrea, GS, III, 423); cf. prov. auriol. După Hasdeu, din lat. hellĕbŏrus, opinie acceptată de Pușcariu 65 cu observația că fonetismul nu pare clar.

ALIOR s. v. laptele-câinelui, laptele-cucului.

alior s. v. LAPTELE-CÎINELUI. LAPTELE-CUCULUI.

alior, aliori, s.m. Specii de plante care conțin în tulpină și în frunze un suc otrăvitor (Euphorbia); lapte câinesc, lăptucă câinească, laptele cucului. (Maram., Banat, sudul Moldovei și Dobrogea). – Lat. aureolus (Candrea, DEX); lat. helleborus „iarba-nebunilor” (Scriban, MDA).

alior, aliori, s.m. – (bot.) Specii de plante care conțin în tulpină și în frunze un suc otrăvitor (Euphorbia); lapte câinesc (Boiu Mare), lăptucă câinească (Săpânța), laptele cucului (ALR, 1961: 647). (Maram., Banat, sudul Moldovei și Dobrogea). – Lat. aureolus (< lat. aurum „aur”) (Candrea, DEX); lat. helleborus „iarba-nebunilor” (Șăineanu, Scriban, MDA); cuv. autohton (Philippide).

alior, -i, s.m. – (bot.) Specii de plante care conțin în tulpină și în frunze un suc otrăvitor; lapte câinesc (Boiu Mare), lăptucă câinească (Săpânța), laptele cucului (ALR 1961: 647). Atestat în Borșa, dar și în Banat, sudul Moldovei și Dobrogea. – Lat. aureolus (< aurum „aur”) (Candrea, Șăineanu, DEX); Lat. helliborus (Hasdeu).