ȚURȚUR, țurțuri, s. m. 1. Sloi mic de gheață de formă prelungită și ușor ascuțită spre vârf, care se formează de-a lungul streșinilor sau pe ramuri, prin înghețarea imediată a apei care se scurge. 2. (La pl.) Franjuri. 3. Jgheab prin care curge apa (la fântână). [Var.: țurțure s. m.] – Et. nec.

țurțur¹ [At: GHICA, S. 337 / V: ~e sm, (reg) ~ă sf, țor~, țorțor sm, țorțol (Pl: țorțole), țunțur, țuțur (A și: țuțur / Pl și: țuțure) smn, țuțură (Pl și: țuțure) sf, zurzur^[1] sm / Pl: ~i sm, ~e sn / E: ns cf țur] 1 sm (Mpl; și cu determinarea „de gheață”) Sloi de gheață de formă prelungă și ascuțită la vârf, care se formează de-a lungul streșinilor, pe ramuri etc., prin înghețarea imediată a apei care se scurge Si: (rar) ciucure (8), (îrg) stur; (reg) scuț, sloiete, suligă, sulughiță, țâșcă (2), țorțoloașă, țugui¹ (8), țurloi (13), țurțalău (1), țurțoi¹, țurțui¹, țurțuluc, țurțurău (1), țurțuruș (1), țuțuroi (1), țuțurui (1). 2 sm (Îe) A face ~i A clănțăni din dinți de frig. 3 sm (Rar; lpl) Stalactite. 4 sm (Mpl) Mici cocoloașe, de gheață, de noroi, de sânge închegat etc., prinse de părul de pe corpul animalelor sau de părul (barba, mustățile) omului Si: (reg) ciorcioloș (1), țorțoloș (2), țurțalău (2). 5-6 sm (Olt; cu determinări care indică fructe; îljv) Țorțol de ... Foarte încărcat de... 7 sm (Lpl) Ornamente de metal, de cristal, de sticlă etc., în forma unor ciucuri sau franjuri, atârnate de candelabre Si: ciucuri (9). 8 sm (Lpl) Ornamente făcute din mărgele, plăcuțe de metal etc., atârnate la haine. 9 sm (Îrg; adesea lpl) Franj la o draperie, la un covor etc. Si: (reg) țurțalău (3). 10 sm (Mun; lpl; îf țorțuri) Zdrențe care atârnă la o haină. 11 sm (Mun) Șfichi². 12 sm (Bot; reg; lpl) Amenți de alun Si: (pop) rânsă¹, (reg) țurțalăi (4). 13 sm (Mol; șîs poamă țurțure) Varietate de strugure cu boabe lungi, rare, de culoare albă. 14 sm (Reg; lpl; șîs ~ii mieilor) Măzăriche. 15 sm (Îs) -ii mieilor Nume dat ultimei zile cu vreme schimbătoare de după zilele babelor Si: (reg) omătul mieilor, ziua mieilor. 16 sm (Iuz) Picătură. 17 sn (Olt; Mun) Jgheab prin care curge apa de la izvor sau de la cișmea Si: uluc, (reg) țuțuric. 18 sn (Olt; Mun; pex) Cișmea. 19 sn Șiroi¹. 20 sn (Reg; îf țuțur) Cascadă (1).

ȚURȚUR(E) sm. Apa înghețată care atîrnă ca niște bețișoare ascuțite de la streașina casei (🖼 5150): cît de lungi sînt țurțurii de ghiață de la streașina casei... așa de înaltă va fi cînepa în vara viitoare (GOR.); ciucuri mari de piatră, atîrnați de tavan ca niște țurțuri de ghiață (VLAH.); mustățile și bărbile tuturor erau pline de țurțuri și de promoroacă (SAD.); a intrat în mine, ca un țurțure de ghiață, pîna la jumătatea șirei spinării (DEM.).

ȚURȚUR, țurțuri, s. m. 1. Sloi mic de gheață de formă prelungită și ușor ascuțită spre vârf, care se formează de-a lungul streșinilor sau pe ramuri, prin înghețarea imediată a apei care se scurge. 2. (La pl.) Franjuri. 3. Jgheab prin care curge apa (la fântână). [Var.: țurțure s. m.] – Et. nec.

ȚURȚUR, țurțuri, s. m. 1. Mic sloi de gheață de formă prelungă și ușor ascuțită spre vîrf, care se formează (în special de-a lungul streșinilor sau pe ramuri) prin înghețarea imediată a apei care se scurge. Cele din urmă raze luciră în țurțurii de gheață ai streșinei, apoi în albastrul înalt al cerului. SADOVEANU, B. 101. Aprinse o lampă. Cristalele scînteiară ca niște țurțuri de gheață. ANGHEL-IOSIF, C. L. 16. Se aude-n horn nebunul Viscol... Și din strașini, cîte unul, țurțuri rupți cum cad plesnind. VLAHUȚĂ, P. 10. Neagra luncă... O-ncunună despre zori C-un văl alb de promoroacă și cu țurțuri lucitori. ALECSANDRI, P. A. 113. 2. (Mai ales la pl.) Franjuri. Stăpîna de casă... cu capul slobod învăluit în o grimea tot albă și cu țurțuri mici de mărgele roșii pe margine, trebăluia nu știu ce prin cerdacul larg din față. HOGAȘ, M. N. 14. 3. Țeavă prin care curge apa (la o fîntînă). Ai dus la țurțur gura cu gura mea plecată, Voind să bei cu mine scînteia lui deodată. ARGHEZI, V. 47. (În forma țuțur) Spre un fund al curții... albea trupul văruit al unei cișmele purtînd deasupra țuțurului o precestă zugrăvită în roșu ți în albastru. MACEDONSKI, O. III 109. – Variante: țurțure, țuțur s. m.

ȚURȚUR ~i m. 1) Formație mică de gheață în formă de con, care atârnă de streșini sau de ramurile copacilor, apărută prin înghețarea picăturilor de apă ce se preling. 2) mai ales la pl. pop. Fascicul de fire unite între ele, prins ca ornament de marginea unor piese decorative sau vestimentare. /Orig. nec.

țurțur m. Mold. picătură de ploaie înghețată: crengi de țurțuri încărcate AL. [Reduplicat din țur! variantă din țăr! (ca țărțără din țăr!; cf. țără), onomatopee exprimând o picurare înceată].

țúrțur (est) și țúrțure (vest) m. (var. din zurzur și zorzon și rudă cu cĭucure, struț 1 țirțiră și țîrîĭ). Vîrf de gheață (stalactită) care se formează la streșinĭ cînd zăpada se topește ziŭa și îngheață noaptea. – Și țorțurĭ (Bz.), țurțurĭ, zdrențe care atîrnă la o haĭnă, șfichĭurĭ la bicĭ. Și struțĭ (Mold.), țurțurĭ. Și stur, m. (Ps. S. 148, 8).

țorțol¹ sm^[1] vz țurțur¹

țorțor sm vz țurțur¹

țorțur sm vz țurțur¹

țunțur sm vz țurțur¹

țurțură sf vz țurțur¹

țurțure sm vz țurțur¹

țuțur¹ smn vz țurțur¹

țuțură¹ sf vz țurțur¹

ȚUȚUR s. m. v. țurțur.

țórțurĭ, V. țurțur.

țurțur s. m., pl. țurțuri

țurțur s. m., pl. țurțuri

țurțur s. m., pl. țurțuri

țurțur, -ri.

a face țurțuri expr. (peior.) a nu fi spălat în zona ano-genitală.

țurțuri s. m. pl. fecale uscate.

ȚURȚUR s. 1. (pop.) țurloi, (reg.) scuț, (Munt. și Dobr.) suligă, (prin Dobr.) sulughiță, (Olt.) țorțoloș, țuțuroi, (înv.) stur. (Pe streșini s-au format ~i.) 2. sloi, (Olt., Ban. și Transilv.) sloiete. (~ de gheață, pe apa.)

ȚURȚUR s. v. canaf, ciucure, franj, jgheab.

țurțur s. v. CANAF. CIUCURE. FRANJ. JGHEAB.

ȚURȚUR s. 1. (pop.) țurloi, (reg.) scuț, (Munt. și Dobr.) suligă, (prin Dobr.) sulughiță, (Olt.) țorțoloș, țuțuroi, (înv.) stur. (Pe streșini s-au format ~i.) 2. sloi, (Olt., Ban. și Transilv.) sloiete. (~ de gheață.)