ȚÂRLÂITURĂ, țârlâituri, s. f. (Rar) Cântare monotonă și puțin armonioasă dintr-un instrument muzical. [Pr.: -lă-i-] – Țârlâi + suf. -tură.

țârlâitură sf [At: ALECSANDRI, T. 79 / P: ~lâ-i / V: țirlii~ / Pl: ~ri / E: țârlâi² + -itură] 1 Șir de sunete monotone și puțin armonioase produse de un instrument muzical Si: țârlâit (1), (rar) țârlâială. 2 Șuier prelung (și ascuțit) scos de unele păsări Si: țârlâit (2). corectat(ă)

ȚÂRLÂITURĂ, țârlâituri, s. f. Cântare monotonă și puțin armonioasă dintr-un instrument muzical. [Pr.: -lâ-i-] – Țârlâi + suf. -tură.

țirliitură sf vz țârlâitură

ȚÎRLÎITURĂ (pl. -turi) sf. iron. Cîntare monotonă și puțin armonioasă dintr’un instrument: eu cînd aud țîrlîituri de cele nemțești, îmi vine să-i iau cu toropala (ALECS.) [ț î r l î i].

ȚÎRLÎITURĂ, țîrlîituri, s. f. Cîntare monotonă și puțin armonioasă dintr-un instrument muzical. (Atestat în forma țurluitură) A început... a-l mustra... cum de el, om bătrîn... și să-l cuprindă așa jocul cînd aude o țurluitură de fluier. SBIERA, P. 9. – Variantă: țurluitură s. f.

ȚURLUITURĂ s. f. v. țîrlîitură.

țărlăitură f. cântec monoton: țărlăituri țigănești AL.

țîrlîitúră f., pl. ĭ (d. țîrlîĭ). Șuĭerătură tremurătoare (a păsărelelor). Iron. Cîntec țîrîit și urît: țîrlîiturĭ nemțeștĭ (Al.).

țârlâitură (rar) (desp. -lâ-i-) s. f., g.-d. art. țârlâiturii; pl. țârlâituri

țârlâitură (rar) (-lâ-i-) s. f., g.-d. art. țârlâiturii; pl. țârlâituri

țârlâitură s. f. (sil. -lâ-i), g.-d. art. țârlâiturii; pl. țârlâituri