ȘUȘANEA, șușanele, s. f. (Învechit) Pușcă lungă arnăuțească. Deasupra vetriței se încrucișau o șușanea și o sabie încovoiată, înflorite cu argint, după moda armurierilor de la Damasc. SADOVEANU, O. E. 35. Ia-ți șușaneaua și pistoalele și hai prin pădure să-l căutăm pe Miai. CAMIL PETRESCU, O. I 133. Arnăuți cu șușanele Cu argint pe la oțele. ALECSANDRI, P. P. 180. – Variante: șișanea (GHICA S. 264), șișinea (FILIMON, C. 271) s. f.