ȘUGUI, șuguiesc, vb. IV. Intranz. (Mold., Bucov., Transilv.) A glumi. Hai să facem trampa: dă-mi carul și na-ți boii... – Șuguiești, măi omule, ori ți-i într-adins? – Ba nu șuguiesc, zise Dănilă. CREANGĂ, O. A. 148. Nu te mînie, Guliță, că șuguiește Luluța. ALECSANDRI, T. 487. Cînd tătuca cu mămuca Se juca și șuguia. NEGRUZZI, S. III 25. ♦ Tranz. (Rar) A duce cu vorba; a minți. Printre turci se strecura, Și cu vorba-i șuguia. PĂSCULESCU, L. P. 281. – Prez. ind. pers. 3 și: șuguie (STANCU, D. 123). – Variantă: șăgui (SADOVEANU, O. I 98, STĂNOIU, C. I. 121, SBIERA, P. 3) vb. IV.