știubei, știubeie, s.n. – 1. Stupină tradițională, confecționată din trunchiuri de copac, utilizată la bărcuitul albinelor: „Știubeiele tradiționale s-au mai confecționat și din nuiele împletite, unse pe partea exterioară cu argilă în amestec cu bălegar. Au formă conică. S-au mai confecționat și din papură sau paie răsucite în funii, ori din scândură, în formă de trunchi de piramidă. Știubeiele erau așezate pe prispa laterală a casei, înspre grădină, mai rar în grădină, în construcții special amenajate (șopron sau rafturi). Toamna, stupii se afumau cu pucioasă, pentru a omorî albinele în vederea recoltării mierii” (Dăncuș, 1986: 62). Apicultura, creșterea albinelor, s-a practicat abia din sec. XV-XVI (Vlăduțiu, 1973). 2. Izvor amenajat într-un trunchi de copac. 3. Vas făcut dintr-un trunchi de copac. ♦ (top.) Știubei, fânațe în Dragomirești, Săliștea de Sus (Vișovan, 2005). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din știob (< ucr. štub) + suf. -ei (DEX, MDA); cf. germ. Stube „odaie” (Scriban).