ȘTIUBEI s.n. (Mold.) Stup primitiv. Ursul . . . toate ștubeiele cu miere fără nici o sfială, fărîma. CANTEMIR, IST. În știubeĭu toate albinile unui d<o>mnu a sluji videm. Deci că albinile nu sîntu fără cap în știubeiu, nu iaste cu cale oamenilor a fi fără domnu în republică. NCCD, 292; cf. NECULCE; FL. D 1754-1762, 66^v. Variante: ștubei (CANTEMIR, IST.; NECULCE). Etimologie: știob (< ucr. štovb, štub) + suf. -ei. Cf. u l e i².