ȘERVEȚEL, șervețele, s. n. Diminutiv al lui șervet. Nevasta învățătorului șezuse lîngă Eleonora... finind în mînă un șervețel murdar pe care îl scăpase din mînă la intrarea doamnei Vorvoreanu. DUMITRIU, B. F. 142. Doamna prefect scosese fețele de masă și șervețelele cele mai albe. PETRESCU, R. DR. 199. ♦ Șervet care se leagă la gîtul copiilor mici, ca să nu-și murdărească hainele cînd mănîncă. Te uitai ce cuminți stau la masă și cît de frumos mănîncă Titi, frate-său și surorile lui, toți cu șervețele de după gît și fiecare cu paharul lui de tablă. PAS, Z. I 110.