ÎNNECA, † NECA (-ec) I. vb. tr. 1 A face să piardă răsuflarea, a înăbuși: vagonul era plin, fumul de la țigări mă înneca (VLAH.); un plîns amar mă ’nneacă (EMIN.); îl înneca o tuse seacă (DLVR.) ¶ 2 † Trans. A sugruma: ne înneacă ursul o vită (VIC.) ¶ 3 A face să piară, să moară (prin asfixie) sub apă: ~ o corabie; ~ un om, un cîine ¶ 4 Ⓕ A-și ~ amarul, setea; după ce-și... înnecară setea, unii cu vin, alții cu apă rece (DLVR.); feciorii de împărați și de crai necau mînia în sufletul lor (MERA) ¶ 5 A inunda: de să va prileji apa morii să înnece niscare pămînturi sau vii (PRV.-LP.); de venea apa mare, arăturile lui înneca (ISP.); Ⓕ: un rîu de lacrămi îi înnecă fața (GN.). II. vb. refl. 1 A-și pierde răsuflarea, a se înăbuși: a se ~ cu un os, cu o îmbucătură prea mare ¶ 2 A pieri, a muri (asfixiat) sub apă: corăbiile s’au înnecat; băiatul, neștiind să înnoate, s’a înnecat; (P): cine dă din mîini nu se înneacă; (P): cel ce se ’nneacă se-agăță și de un paiu; cel ce se înneacă se apucă de sabie cu mîna goală (M.-COST.) (P): a se ~ (ca Țiganul) la mal, a fi biruit (de nevoie, de împrejurări, etc.) tocmai când era aproape să scape ¶ 3 A se inunda: din nou i se înnecară oohii în lacrămi (VLAH.) [lat. nĕcare].