ÎNGĂDUI (-duesc, -duiu) I. vb. tr. și intr. 1 A da voie, a permite; a acorda (ceea ce cere cineva): doctorul nu mi-a îngăduit încă să ies din casă; chiar și rudele noastre ca s’o iei nu ’ngăduesc (PANN) ¶ 2 A păsui, a aștepta, a avea răbdare: mai ’ngăduie-mă pînă mîine, că-ți voiu plăti toată datoria; ’ngăduieste puțin, măi babă, că nu-i numai atîta (CRG.); ’ngăduiți pînă va trece alaiul (NEGR.). II. vb. refl. A se împăca, a se învoi, a trăi în bună înțelegere: voinic tînăr, cal bătrîn, rău se ’ngăduie la drum (CRG.) [ung. engedni].