ÎNGHIȚI (-it, -iț) vb. tr. 1 A face să treacă din gît în stomac: ~ o îmbncătură, un sîmbure; mamei îi venea să mă înghită de bucurie (CRG.); 👉 PEȘTE 1 ¶ 2 Ⓕ A cheltui, a prăpădi, a risipi: a înghițit toată averea rămasă de la părinți ¶ 3 Ⓕ ~ gălușca, amarul, a suferi în tăcere, neavînd încotro: boierul... a înghițit gălușca și a tăcut molcom (CRG.); fiindcă n’avea încotro... își înghițea amarul și răbda (ISP.) ¶ 4 A răbda, a suferi cu răbdare, fără să se împotrivească, fără să cîrtească; a îndura: tăcu din gură și înghiți ruginea ce-i făcură frații (ISP.); aicea țipa ... numai dumneaei, iar dumnealui asculta, înghițea și tăcea (CAR.); nevasta, ne mai avînd încotro, tăcea și înghițea noduri (CRG.); cîte ocări, înjurături și bătăi am înghițit! (CAR.) ¶ 5 ~în sec, ~ la răbdări prăjite, a răbda (uitîndu-se la altul care mănîncă, care are de toate) fără a căpăta nimic ¶ 6 Ⓕ A-l ~ pămîntul, a pieri, a dispărea, a se prăpădi fără urmă: Parcă i-a înghițit pămîntul chiar din același minut (PANN) ¶ 7 Ⓕ A suge; a absorbi: buretele a înghițit apa; unde cădeau, se ridicau aburi înghițiți de gura sobei (DLVR.) ¶ 8 Ⓕ A opri, a reține: mi-am înghițit lacrimile care cercau să-mi năvălească în ochi (GN.) [lat. ingluttīre].