ÎNDESTULARE, ÎNDESTULIRE sf. Faptul de a (se) îndestula; cantitate suficientă; mulțumire: cu ~, îndestul, de ajuns; în belșug: fie-care oaspe... era primit cu dragă inimă și ospătat cu ~ (CRG.); au trăit cu toții în deplină înțelegere... avînd de toate cu ~ (SB.) ¶ ¶ C. NEÎNDESTULARE.