încătrămi v vz încătrăni

ÎNCĂTRĂMI (-ămesc) vb. refl. Bucov. (MAR.) A se cătrăni, a se supăra foc [cătramă].

încătrăni vtr [At: DA ms / V: (nob) ~ămi / Pzi: ~nesc / E: în- + cătrăni] 1-2 (Înv) A (se) cătrăni (1-2).

cătrănésc v. tr. (d. catran). Ung orĭ amestec cu catran: a cătrăni o corabie, o șosea, apa. Fig. Fam. Supăr, mohorăsc, posomorăsc: această veste l-a cătrănit răŭ. V. refl. Mă întunec, mă posomorăsc: ceru s’a cătrănit. Mă supăr, mă posomorăsc: auzind vestea, s’a cătrănit. – Maĭ rar încătr-. Barb. gudronez (fr. gudronner).

încătrănésc, V. cătrănesc.