încolăci [At: DOSOFTEI, V. S. 209 / V: (înv) ~cea / Pzi: ~cesc / E: în + colac] 1-2 vtr A (se) așeza în formă de colac Si: a (se) încovriga (1-2), (îrg) a (se) încolătăci (1-2). 3 vt (Pop) A strânge ca într-un cerc Si: a încercui, a înconjura (5), (îrg) a încolătăci (3). 4 vr (Pop; d. ape, drumuri etc.) A șerpui. 5 vt A încrucișa brațele sau picioarele Si: (îrg) a încolătăci (5). 6-7 vtr (Îrg; d. lemn) A (se) încovoia.

ÎNCOLĂCI, încolăcesc, vb. IV. 1. Refl. A se face ca un cerc, a se înfășura în formă de colac (uneori în jurul unui obiect); a se încovriga, a se încolătăci. Uriașul acela... se încolăcea împrejurul focului, și punea capul pe coadă și dormea așa. SBIERA, P. 34. Văzu un balaur care se încolăcise pe un copaci. ISPIRESCU, L. 89. Un balaor mare, grozav, se încolăcise împrejurul unui armăsar. POPESCU, B. II 111. ◊ Fig. Precum în scorbură un șarpe S-a-ncolăcit tăcerea lui. LESNEA, I. 71. Caii se zăreau călcînd în picioare umbrele lor ce se încolăceau sub dînșii ca niște balauri negri. ALECSANDRI, O. P. 284. ◊ Tranz. Fiecare s-a strîns mai mult în patul lui cald, încolăcindu-și trupul. SAHIA, N. 118. (Complementul indică obiectul încercuit) Brațul lung al lui Petre îi aținu calea și-i încolăci mijlocul. REBREANU, R. II 125. Flăcăii își încolăcesc brațele mereu mai strîns pe după mijlocul fetelor. id. I. 12. ♦ Tranz. A înfășura un material flexibil în formă de colac. 2. Refl. (Despre rîuri, drumuri) A avea o linie cotită, a face cotituri, a șerpui. Chervanele ocoleau acum pe un drum care se încolăcea pe coasta înzăpezită. V. ROM. noiembrie 1953, 11. D-a stînga albiei în care se încolăcește rîul Doamnei. DELAVRANCEA, S. 3. 3. Tranz. (Complementul indică brațele sau picioarele) A încrucișa. Se sculară, încolăcind picioarele pe miriște și porniră încet, spre capul locului. PREDA, Î. 149. Foarte trudit, omul își încolăcește brațele pe masă și-și așază pe dînsele capul, care-i arde tare. CARAGIALE, O. I 286. – Variantă: colăci vb. IV.

A ÎNCOLĂCI ~esc tranz. A face să se încolăcească. /în + colac

A SE ÎNCOLĂCI mă ~esc intranz. 1) A se fixa prin mișcări de rotație (în jurul unui obiect); a se înfășura; a se învălătuci. ~ în jurul... 2) A se strânge în formă de colac; a se face colac; a se încovriga. 3) (despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba mereu direcția (formând o linie șerpuită); a șerpui. /în + colac

încolăcì v. 1. a (se) întortochia înfășurându-se: șarpele se încolăcește; fig. a încolăci brațele în jurul cuiva; 2. a se înfășură, a se ghemui. [V. colăcì].

încolăcea v vz încolăci

încotoloci² v vz încolăci

COLĂCI (-ăcesc) I. vb. tr. 1 A introduce. a recomanda pe lîngă părinții unei fete de măritat pe un tînăr care umblă să se însoare; a propune spre însurătoare sau spre măritiș: a peți: viindu-i și lui vremea să se însoare, mumă-sa îl duse la o fată pe care i-o colăcise o pețitoare (ISP.) ¶ 2 pr. ext. A introduce într’un loc: a venit cu Blănarul, uite el l-a colăcit pe-aici (VLAH.) ¶ 3 ‡ A da colac (= despăgubire, răsplată). II. vb. refl. 1 A se încolăci, a se face colac: v’ați colăcit ca tîrîtoarele la poalele lui (ODOB.) ¶ 2 Ⓕ A se introduce într’un loc.

❍ COLĂTĂCI (-ăcesc) vb. tr. și refl. -ÎNCOLĂCI: Sbîrnăesc cu solzii, colătăcesc coada (STAM.).

COLĂCI¹ vb. IV v. încolăci.

1) colăcésc v. tr. V. încolăcesc.

încolăcésc și colăcésc v. tr. (d. colac). Învîrtesc, învălătucesc: a încolăci o funie în prejuru unuĭ par. V. refl. Un șarpe i se încolăcise în prejuru picĭoruluĭ, cînele se colăcise supt masă. – Și încolătăcesc (după învălătucesc).

încolăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcesc, 3 sg. încolăcește, imperf. 1 încolăceam; conj. prez. 1 sg. să încolăcesc, 3 să încolăcească

încolăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcesc, imperf. 3 sg. încolăcea; conj. prez. 3 să încolăcească

încolăci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcesc, imperf. 3 sg. încolăcea; conj. prez. 3 sg. și pl. încolăcească

ÎNCOLĂCI vb. 1. a (se) ghemui, a (se) încârliga, a (se) încovriga, a (se) înfășura, a (se) învălătuci, a (se) răsuci, a (se) suci, (reg.) a (se) covriga, a (se) încolătăci, (înv.) a (se) învălui. (Se ~ în jurul...) 2. v. încovriga.

ÎNCOLĂCI vb. 1. a (se) ghemui, a (se) încîrliga, a (se) încovriga, a (se) înfășura, a (se) învălătuci, a (se) răsuci, a (se) suci, (reg.) a (se) covriga, a (se) încolătăci, (înv.) a (se) învălui. (Se ~ în jurul...) 2. a (se) încîrliga, a (se) încovoia, a (se) încovriga, a (se) îndoi, (reg.) a (se) încîrjoia. (Cîinele și-a ~ coada.)

A se încolăci ≠ a se dezvălătuci

A (se) încolăci ≠ a (se) descolăci