ÎNCINGE² (-cing) vb. tr. și refl. 1 A (se) aprinde: focul încinsese de toate părțile turnul (ODOB.); la flacările cărbunilor ce se încinseseră, se zări ... o frîntură de om (DLVR.) ¶ 2 A (se) face roșu, în atingere cu căldura: uneori cerul se încinge ... de o vîlvoare roșiatică (ODOB.); cerul ... se încingea dogorind pînă în cătunul Măgura (DLVR.) ¶ 3 Ⓕ A (se) încălzi, a (se) aprinde, a (se) înfierbînta (în urma unei emoțiuni): sîngele i se încinsese ca focul prin vine (ODOB.) ¶ 4 Ⓕ A se pune în mișcare, a se ațîța, a se aprinde (o stare sufletească, o patimă): întîlnindu-l și încingîndu-l dorul de părinți, se hotărî să se ducă (ISP.); Puișorul cînd m’atinge, Foc la inimă mă ’ncinge (IK.-BRS.); pr. ext.: a se ~ o luptă, o boală, o convorbire, o discuție, un joc, etc.: mi se încinse o bătălie între acești crai de ținu zece ani de zile (ISP.); se încinsese boala, de mureau cîte două trei sute de soldați pe zi (I.-GH.); între ei se încinse o înaltă desbatere academică (CAR.); un joc de copii se încinsese odinioară pe șesul Trotușului (GN.); în fața hanului roșu se încinsese o horă strașnică (DLVR.) ¶ 5 🚜 A se aprinde, a se strica în urma căldurii produse de umezeală: s’a încins porumbul, fînul, etc. [‡ încinde < lat. incĕndĕre].