ÎNCHINA (-in) I. vb. tr. 1 A inclina, a pleca în jos: uneori ochii lor se întîlneau, iar ea închina atunci capul (ODOB.); ~ steagul, a) a pleca steagul, în semn de supunere; a fi învins: rămăsei încredințat că frumoasa văduvă... trebue să închine steagul (GN.); b) Ⓟ a muri: n’a trecut mult și au închinat și ei steagul (ȘEZ.) ¶ 2 A preda (în semn de supunere): ~ cetatea ¶ 3 A hărăzi, a consacra, a dedica: Mocanul... a închinat toată averea sa mănăstirii Neamțului (CRG.) ¶ 4 A bea în sănătatea cuiva: ~ paharul; deodată Mehenghiu se scoală și face semn că vrea să închine (GRL.); ~ în sănătatea cuiva. II. vb. refl. 1 A se pleca înaintea cuiva, a se ploconi, a saluta: merse de se închină împăratului cu isprava ce făcuse (ISP.); publicul crezător și uimit se închină cînd unora, cînd altora (I.-GH.); F: mă închin cu plecăciune ¶ 2 A se pleca înaintea icoanelor; a se ruga lui Dumnezeu: nu te ’nchina, pînă nu știi cine-i sfîntul (ZNN.); fie-care caută să aibă icoană la care să se închine (ZNN.); cine te vede intrînd în cîrciumă nu zice că ai intrat să te închini (PANN); Ⓕ: neștiind... cărui Dumnezeu să se închine (VLAH.), sau nu mai știau la ce sfînt să se mai închine (I.-GH.), înaintea cui să se plece, de cine să asculte, pe cine să-și aleagă de stăpîn; Ⓕ F: a se ~ pîntecelui, a ținea numai la mîncare și la băutură; a se ~ la bani, a ținea foarte mult la bani, a face ori-ce pentru a strînge bani; a fi foarte sgîrcit: dacă te-ar auzi cineva, ar crede că rod oase, că mă închin la bani (ALECS.); ¶ 3 A-și face semnul crucii: m’am întors să vad înotro e răsăritul să mă ’nchin (CAR.) ¶ 4 A se preda, a se supune: toate popoarele se temeau de dînsul și i se închinau lui (SB.) [lat. inclīnare].