ÎMBUCĂTURĂ, îmbucături, s. f. 1. Cantitate dintr-un aliment care se ia în gură și se înghite deodată; p. ext. mîncare. Ați mîncat voi ceva de nămiazi? – Nici o îmbucătură, răspunse fratele cel mare. POPESCU, B. II 50. Baba îi dădea îmbucătura de pîine în gură. CARAGIALE, O. VII 523. De leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. CREANGĂ, O. A. 218. ♦ Înghițitură. L-a înghițit dintr-o îmbucătură. 2. Locul unde se îmbucă două obiecte. Așeză fiecare lemnișor la îmbucătura lui și clădi foișorul din nou. ISPIRESCU, L. 378. – Variantă: bucătură (VLAHUȚĂ, O. A. III 198, RETEGANUL, P. III 65, ȘEZ. III 47) s. f.