ZĂRGHIT, -Ă, zărghiți, -te, adj. (Reg.) Smintit, țicnit, zăpăcit. – Et. nec.

zărghit, ~ă [At: ȘĂINEANU² / V: ~iet, ~rdit / Pl: ~iți, ~e / E: nct] (Reg; mai ales în Mol) 1-2 smf, a Smintit² (1-2). 3-4 smf, a (Cu sens atenuat) Zăpăcit (1-2). 5 a Zănatic.

zărghit, -ă adj. (pop.; despre oameni) Care este smintit, țicnit, zăpăcit. ◊ (subst.) Începu să rîdă ca un zărghit (POPOV.). ◊ (ca epitet,precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Zărghitul de Trăsnea dormea pe hat, cu gramatica sub nas (CR.). • pl. -ți, -te. /v. zărghi.

ZĂRGHIT, -Ă, zărghiți, -te, adj. (Reg.) Smintit, țicnit, zăpăcit. – V. zărghi.

ZĂRGHIT, -Ă, zărghiți, -te, adj. (Mold.) Smintit, țicnit; (cu sens atenuat) zăpăcit. (Substantivat) Ian ascultați, fă, zărghitelor – face moș Gheorghe deschizînd ușa tinzii – v-ați îngrijit voi pentru gură? că nu-s colea Bucureștii. SP. POPESCU, M. G. 24. Zărghitul de Trăsnea dormea pe hat, cu gramatica sub nas și habar n-avea de frig. CREANGĂ, A. 92. – Variante: zărdit, -ă (CAMILAR, N. I 404), zîrghit, -ă (BARANGA-MORARU, F. 31) adj.

ZĂRGHIT, -Ă, zărghiți, -te, adj. (Reg.) Smintit, țicnit, zăpăcit. – V. zărghi.

zărghít, -ă adj. (d. zărvit). Mold. Fam. Țicnit, nebun.

zărdit, ~ă a vz zărghit

zărghiet, ~ă a vz zărghit

ZĂRDIT, -Ă adj. v. zărghit.

ZÎRGHIT, -Ă adj. v. zărghit.

zârghit a. Mold. țicnit (CR.). [Origină necunoscută].

ZĂRGHIT adj. v. aiurea, aiurit, bezmetic, zănatic, zăpăcit, zurliu.

ZĂRGHIT adj., s. v. alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit.

zărghit adj., s. v. ALIENAT. DEMENT. DESCREIERAT. ÎNNEBUNIT. NEBUN. SMINTIT. ȚICNIT.

zărghit adj. v. AIUREA. AIURIT. BEZMETIC. ZĂNATIC. ZĂPĂCIT. ZURLIU.

ZĂRGHIT, ZĂRGHITĂ, zărghiți, zărghite, adj. (Mold.) ~ (prob. pron. locală a lui zărvit, v. zărvi)