zvîcni vb. IV. intr. 1 (despre inimă) A bate repede și cu putere (de oboseală, de emoție, de durere etc.); a palpita, a zvîcîi. Inima copilului a zvîcnit de bucurie (VOIC.). ♦ (despre vase sangvine) A se zbate din cauza circulației mai intense a sîngelui. Vîna de la tîmple îmi zvîcnește (BLA.). ◊ Analog. Tîmplele-i zvîcneau, gata să plesnească (POPOV.). ♦ (despre sînge) A circula mai repede decît este normal. Sîngele începea să-i zvîcnească mai puternic în vine (REBR.). 2 (despre ființe) A porni repede, pe neașteptate dintr-un loc; a țîșni, a sări pe neașteptate (de undeva). Caii au încercat să zvîcnească din nou în galop (GALAN). ◊ Analog. Nădejdea zvîcni din nou în inima sa (AGÂR.). ◊ Fig. Zvîcnesc cruciș trăsnetele urii (VOIC.). ♦ Spec. A sări brusc în picioare. Zvîcni de pe scaun (CE. PETR.). ♦ (despre vehicule) A porni brusc. ♦ (despre motoare) A intra în funcțiune. 3 (pop.) A se smuci. Ea tresări... și zvîcni ca un pește..., dar Bîlea o cuprinse în brațe (PRED.). • prez.ind. -esc. /zvîc + -ni.