zdrumica vb. I. tr. (pop.) 1 (compl. indică obiecte, materiale etc.) A face bucățele, a sfărîma. ◊ fig. Călușarii zdrumicau bătuta pe bîte (ARGH.). 2 (compl. indicăființe sau părți ale corpului lor) A lovi puternic, provocînd traumatisme. L-a izbit pe-a lui coif, cît oasele capului toate I-a zdrumicat (MURNU). 3 (compl. indică armate, grupuri de oameni înarmați etc.) A suferi o înfrîngere categorică; a nimici. Românii îi zdrumicau fără cruțare (ISP.). • prez.ind. zdrumic. /dumica + zdrobi, prin contaminare.