ZBILȚ, zbilțuri, s. n. ~ (creație onomatopeică, care presupune ideea unei mișcări dezordonate ca cea a unei păsări sau a unui animal care se zbate pentru a se elibera dintr-o cursă; relația semantică este aceeași ca a interj. smîc cu subst. smîc = laț; pentru explicarea fonetică a interj. imitative *bîlț sau *bilț, cf. bîț, zgîlț, (go)gîlț, hîlț(a), etc.; unica explicație a etimologiei acestui cuvînt care s-a încercat să se facă pînă acum (din magh. bélc = cocean) este puțin probabilă)