zárvă f., pl. e (d. zărvuĭesc). Vechĭ. Ceartă, gîlceavă. Azĭ. Tumult, zăhăĭală, agitațiune: mocanu se uluise de atîta zarvă: trenurĭ și ĭar treburĭ, caĭ, tunurĭ, căruțe, corniștĭ care bucĭumaŭ ca arhangheliĭ la judecata din urmă (Sov. 231). – Și zárvură, pl. ĭ (Munt. est).