ZĂPOR sbst. 1 Puhoiu; revărsare de apă: huia mulțimea ca un ~ printre stînci (LUNG.); se lăsau petrecerii cu patimă, fără frîu, ca unui ~ nebiruit (SAD.) ¶ 2 Apa care se strînge la moară, oprită de stăvilare (PAMF.) ¶ 3 Olten. A pune ~, a se pune în poară, a nu voi să tragă (vorb. de cai) (CIAUȘ.): caii pun ~ la coastă în deal (CONV.) [comp. ung. zápor „ploaie cu bășici”; bg. zaporŭ „stavilă; oprire”].