VĂDUVI, văduvesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la persoane) A face să devină văduv, a lăsa văduv (sau văduvă). Pe copii ți-i faci orfani, Văduvești soția. NECULUȚĂ, Ț. D. 41. Îndărăt cu potera, Că-ți văduvesc cucoana. MAT. FOLK. 383. ◊ Refl. Copil mic mi-am sărăcit, Pe mine m-am văduvit? BIBICESCU, P. P. 345. ◊ Fig. A lăsa pe cineva singur, a lipsi de ceva. Curtea noastră-oi părăsi, Pe mama oi văduvi. BIBICESCU, P. P. 303. 2. Intranz. A rămîne, a deveni văduv (sau văduvă). Văduvind tinerica, Părinții ei o luară. PANN, P. V. II 84. Doamna ta să văduvească, Neamul tău să calicească. ALECSANDRI, P. P. 181. ♦ A trăi în văduvie, a duce viață de văduv. A lăsat.... la ceasul morții ei și cu jurămînt ca împăratul, soțul ei, să nu văduvească. ISPIRESCU, L. 306.