vibra vb. I. intr. 1 (despre obiecte, părți ale lor etc.) A executa o mișcare oscilatorie, de mică amplitudine și periodică în jurul poziției sale de echilibru; a avea vibrații; a tremura, a trepida. ♦ Ext. A produce sunete. Clopotele prinseră a vibra (SADOV.). ◊ Fig. Au făcut să vibreze coarde consonante în sufletul lui Hasdeu (VIANU). ♦ (despre lumină) A crește și a descrește în intensitate în mod intermitent. ♦ (despre sunete, melodii) A avea modulații; ext. a răsuna ca un ecou. Vibrau ciudatele sunete (CAR.). ♦ (despre glas) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoție puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. Vocea lui vibra parcă lăcrămînd (AGÂR.). 2 Fig. (despre oameni sau despre firea, temperamentul etc. ale lor) A fi emoționat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoții); a trăi intens, a se exterioriza cu putere. Vibra și el, în secret, prudent (CĂL.). ♦ (despre sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) A fi exprimat sau a se manifesta cu putere; a trăda o emoție puternică; a produce o rezonanță puternică în sufletul cuiva. Simțirea lui vibrează și ochiul lui alege (ANG.). • prez.ind. -ez. /<fr. vibrer, it. vibrare, lat. vibrare.