VELINȚĂ, velințe, s. f. Țesătură țărănească de lînă, albă sau vărgată în diferite culori, cu care se învelește patul (v. cergă, lăicer, macat) sau care se întinde pe perete ori se așterne pe jos (v. scoarță, covor). Pe lada acoperită cu o velință, stăteau așezate și frumos păturite straiele mai de zile mari ale părintelui Ghermănuță. HOGAȘ, M. N. 138. El zări pe bătrînul armaș... zăcînd lungit pe spate pe o velință albă. ODOBESCU, S. I 66. În pat i-a așternut Velințe pestrițe. TEODORESCU, P. P. 77. ◊ Fig. Cu cît i se ridica velință de plumb de pe creierul lui cu atît regreta risipa puterilor sale. DELAVRANCEA, S. 152. – Pl. și: velinți (C. PETRESCU, R. DR. 4).