VELINȚĂ s. f. (Mold., ȚR) Țesătură țărănească groasă de lînă, folosită și drept cuvertură. A: Răpia cine ce putea ..., cine velințe, cine straie, cine cămăși, cine ii, cine șube. IM 1754, 75^r. B: Deaca află vreo velință, ceva, îș înfășură capul înlr-aceaea si, adormind, zace ca un mort. F 1700, 256^r; cf. IM 1730, 105^v. Etimologie: cf. ngr. veléntza, scr. velenac. Cf. m a c a t (2), o d e a l, s t r a i (1).