opțiuni
  • info

4 intrări

37 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ticui [At: CIAUȘANU, GL. / Pzi: 3 ticuie / E: tic3 + -ui] 1 vi (Reg; d. găini) A ciuguli (1). 2 vrr (Olt; d. porci) A se împunge cu râtul.

ȚICLĂU, țiclăuri, s. n. (Reg.) Stâncă foarte ascuțită și înaltă; vârf de munte sau de deal; pisc. – Din magh. szikla.

ȚICLĂU, țiclăuri, s. n. (Reg.) Stâncă foarte ascuțită și înaltă; vârf de munte sau de deal; pisc. – Din magh. szikla.

ȚICUI, pers. 3 țicuiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre undiță) A face o mișcare bruscă atunci când peștele mușcă din momeală; a zvâcni. – Et. nec.

ȚICUI, pers. 3 țicuiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre undiță) A face o mișcare bruscă atunci când peștele mușcă din momeală; a zvâcni. – Et. nec.

ciclău sn vz țiclău

țăclău2[1] sm vz țiclău2

  1. În definiția principală, varianta de față este tipărită: țaclău — LauraGellner

țăclău1 sm vz clățău block

țichileu sn vz țiclău1

țiclaură[1] sf vz țiclău1

  1. În definiția principală, această variantă este accentuată (posibil greșit): țiclaură — LauraGellner

țiclău2 sm [At: BĂCESCU, PĂS. 167 / V: (reg) țigl~, țacl~ / Pl: ~ăi / E: ns cf țic1, țiclă2, țiclean] (Orn) 1 (Trs) Țiclean (1) (Sitta europaea). 2 (Trs) Pițigoi (Parus maior). 3 (Trs) Vrabie (Passer domesticus). 4 (Reg; îc) ~-mic Sticlete (Carduelis carduelis). 5 (Reg; îc) ~-verde Nume dat unei păsări nedefinite mai îndeaproape. 6 (Reg; îc) -de-munte Nume dat unei păsări nedefinite mai îndeaproape.

țiclău1 [At: (a. 1759) URICARIUL VIII, 7 / V: (reg) țigl~ (Pl: țiglăi), ~cleu, țichileu (Pl: țichileie, țichileuri), țighileu sn, ~laură[1] (Pl: țiclăuri) sf, țuc~, cic~ sn / Pl: ~ri / E: țiclă1 + -ău] 1 sn (Mol; Trs) Vârf de deal, de munte, ascuțit și înalt Si: cucă5 (3), pisc2, titilă, țanc3 (1), țăcălie (6), țicău (1), țiclă1 (1), țiclet, țiclie (4), țicloi3 (2), ticlui (1), țicmă (1), țicmău (1), țicui (1), țifereie, țiflan (1), țiflă1 (1), țifleică (1), țifleu1 (1), țiflic (1), țigmandău (1), țiu3 (1), țucudan, țuculeu (2), țugui1 (1), țuhan2, țuhă (1), țuhău (1), țuțudan1 (1), țuțui1 (1), țuțulă (1), țuțur2 (1). 2 sn (Mol; Trs) Creastă ascuțită a unui munte, a unui deal. 3 sn (Mol; Trs) Vârf ușor rotunjit de deal sau de munte Si: țanc3 (2), țic4 (2). 4 sn (Mol; Trs) Deal mai înalt decât cele din împrejurimi. 5 sn (Mol; Trs) Stâncă ascuțită și înaltă Si: țicmă (4), țiflan (3), țigmandău (3), țiu3 (2), țugui1 (9). 6 sf (Reg; îe; îf țâclaură) A se duce la țâclaură A se duce undeva foarte departe. 7 sn (Reg; fam; îae) A se duce la dracu-n praznic. 8 smp (Glg; îf țiglăi) Alunecări de teren de mari dimensiuni, în formă de movile. 9 smp (Glg; îaf) Martor de eroziune diferențiată cu aspect de turn de cetate.

  1. Referința încrucișată recomandă această variantă accentuată: țiclaură — LauraGellner

țicleu sn vz țiclău1

țicui sn [At: COMAN, GL. / Pl: ~e, ~uri / E: țic4 + -ui] (Trs) 1 Țiclău1 (1). 2 Muchie de deal. 3 Dâmb înalt.

țighileu sn vz țiclău1

țiglău1 sm vz țiclău1

țiglău2 sn vz țiclău2

țuclău sn vz țiclău1

ȚICLĂU, țiclăuri, s. n. Stîncă ascuțită și înaltă; vîrf de munte sau de deal; pisc. Spuneau bătrînii că în țiclăul de lîngă comuna Tătăruși, demult a fost un balaur. ȘEZ. III 111.

ȚICUI, pers. 3 țicuiește, vb. IV. Intranz. (Despre undițe) A se mișca atunci cînd peștele mușcă din momeală; a zvîcni. Cînd peștele mușcă din nadă, atunci bucățica de papură care plutește la suprafață se mișcă – se zice că undița țicuiește – și pescarul, observînd, o smuncește repede afară. ANTIPA, P. 299.

ȚICLĂU ~ri n. reg. Stâncă ascuțită pe vârful unui munte sau deal. /<ung. szikla

A ȚICUÍ pers.3 ~iéște intranz. reg. (despre pluta undiței) A se mișca brusc, când peștele apucă nada. /Orig. nec.

țiclău n. pisc de munte. [Cf. țucluiu].

țiclắŭ n., pl. ăĭe (ung. szikla, stîncă, care e înrudit cu sas. zickle. Cp. și cu Ceahlăŭ, un pisc în Mold., cu Țicăŭ, o mahala pe o rîpă a Ĭașilor, cu țigăŭ, și cu cĭocălăŭ). Nord (Dac. 3, 747). Pisc de munte. Momic, holm mic. – În Trans. țiglăŭ (BSG. 1928, 130 și 136). Și țigmăŭ (Nț.).

țiglắŭ, V. țiclăŭ.

țigmắŭ, V. țiclăŭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

țiclău (reg.) (desp. ți-clău) s. n., art. țiclăul; pl. țiclăuri

țicui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. țicuiește, 3 pl. țicuiesc, imperf. 3 sg. țicuia; conj. prez. 3 să țicuiască

!țiclău (reg.) (ți-clău) s. n., art. țiclăul; pl. țiclăuri

țicui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. țicuiește, imperf. 3 sg. țicuia; conj. prez. 3 să țicuiască

țiclău s. n. (sil. -clău), art. țiclăul; pl. țiclăuri/țiclăie

țicui vb., ind. prez. 3 sg. țicuiește, imperf. 3 sg. țicuia; conj. prez. 3 sg. și pl. țicuiască

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ȚICLĂU s. v. creastă, creștet, culme, pisc, scorțar, vârf.

ȚICUI vb. v. mișca, zvâcni.

țiclău s. v. CREASTĂ. CREȘTET. CULME. PISC. SCORȚAR. VÎRF.

țicui vb. v. MIȘCA. ZVÎCNI.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ticuí, pers. 3 tícuie, vb. IV (reg.) a ciuguli (găina); a se lovi, a se împunge cu râtul (porcii).

țiclắu, țicláie și țiclắuri, s.n. (reg.) 1. vârf de munte sau de deal înalt; pisc. 2. alunecare de teren.

țiclúi, țiclúș, țicmán, țicmắn, țicúi, s.n.; țícmă, s.f. (reg.) vârf ascuțit de deal, de stâncă.

Intrare: ticui
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ticui
  • ticuire
  • ticuit
  • ticuitu‑
  • ticuind
  • ticuindu‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • ticuie
 (să)
  • ticuie
  • ticuia
  • ticui
  • ticuise
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • ticuie
 (să)
  • ticuie
  • ticuiau
  • ticuiră
  • ticuiseră
Intrare: țiclău
  • silabație: ți-clău info
substantiv neutru (N52)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țiclău
  • țiclăul
  • țiclău‑
plural
  • țiclăuri
  • țiclăurile
genitiv-dativ singular
  • țiclău
  • țiclăului
plural
  • țiclăuri
  • țiclăurilor
vocativ singular —
plural —
țicui2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N65)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țicui
  • țicuiul
  • țicuiu‑
plural
  • țicuie
  • țicuiele
genitiv-dativ singular
  • țicui
  • țicuiului
plural
  • țicuie
  • țicuielor
vocativ singular —
plural —
țuclău
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țighileu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țiclaură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țichileu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țăclău
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ciclău
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: țicui
țicui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: țicui (vb.)
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țicui
  • țicuire
  • țicuit
  • țicuitu‑
  • țicuind
  • țicuindu‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • țicuiește
 (să)
  • țicuiască
  • țicuia
  • țicui
  • țicuise
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • țicuiesc
 (să)
  • țicuiască
  • țicuiau
  • țicuiră
  • țicuiseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

țiclău, țiclăurisubstantiv neutru

  • 1. regional Stâncă foarte ascuțită și înaltă; vârf de munte sau de deal. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: pisc
    • format_quote Spuneau bătrînii că în țiclăul de lîngă comuna Tătăruși, demult a fost un balaur. ȘEZ. III 111. DLRLC
etimologie:

țicuiverb

  • 1. regional (Despre undiță) A face o mișcare bruscă atunci când peștele mușcă din momeală. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: mișca zvâcni
    • format_quote Cînd peștele mușcă din nadă, atunci bucățica de papură care plutește la suprafață se mișcă – se zice că undița țicuiește – și pescarul, observînd, o smuncește repede afară. ANTIPA, P. 299. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.