SFERT, sferturi, s. n. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau, rar, în genitiv și indicînd întregul în discuție) Fiecare dintre cele patru părți egale în care se poate împărți un întreg (v. pătrar); (sens curent) o parte dintr-un întreg împărțit în patru părți aproximativ egale. La noi mai mult de trei sferturi ale cetățenilor țării sînt țărani. SADOVEANU, E. 29. Constantin Lipan se instală cu precauție numai pe trei sferturi de scaun. C. PETRESCU, C. V. 184. Se mai scurse încă un sfert de oră. SAHIA, N. 81. Să-i dea cîte un sfert de pîine și cîte o cană de apă pe zi. ISPIRESCU, L. 134. ◊ Sfertul lunii = secera lunii, v. seceră. Sfertul lunii se ridicase pe cerul curat ș-o adiere aducea miresme din grădinile înflorite. SADOVEANU, O. IV 365. ◊ (Subînțelegîndu-se «de kilogram» sau «de litru») Mușteriii cer o țuică, cer covrigi, îi ronțăie în dinți, cer sferturi de vin. STANCU, D. 18. Singur șeful mînca două feluri și bea un sfert de vin. PAS, Z. I 268. (Cu sensul sugerat de context) Cei doi mușterii... deșertau sferturile fără să schimbe un singur cuvînt. C. PETRESCU, A. 245. ◊ (Subînțelegîndu-se «de oră») Trenul sosește la unu și un sfert. ▭ Ciocanele bat sferturile, jumătățile și ceasurile. SADOVEANU, F. J. 518. ◊ Loc. adv. Pe sfert (sau pe trei sferturi) = (cam) cît a patra parte (sau cît trei părți) din întreg. Șlepul era cufundat pe sfert în apă. DUMITRIU, N. 135. La comună leafa lui era pe sfert din cît îi oferea statul. REBREANU, I. 82. ◊ Expr. (În legătură cu poziția capului) Trei sferturi = (poziție) între față și profil. Se privi în oglindă din față, din profil, din trei sferturi. C. PETRESCU, C. V. 167. 2. (Învechit) Trimestru financiar; p. ext. dare plătită pe un trimestru. Ba, decît bacșiș, mai bine m-ai agiuta să-mi plătesc sfertu. ALECSANDRI, T. 1589. – Variantă: (Mold.) șfert (HASDEU, R. V. 127, ALECSANDRI, C. 23, KOGĂLNICEANU, S. 52) s. n.