scotă sf [At: ANTIPA, P. 469 / V: șc~ / Pl: ~te / E: it scotta] 1 Parâmă folosită în navigație la ridicarea sau la coborârea unei vele. 2 Manevră folosită pentru fixarea colțului de jos al unei vele.

SCOTĂ, scote, s. f. Parîmă folosită pentru a întinde și a fixa colțul de jos al pînzei unei nave.

SCOTĂ s.f. (Mar.) Frînghie cu care se fixează colțul de jos al unei vele. [< it. scotta].

SCOTĂ s. f. (mar.) parâmă cu care se fixează colțul de jos al unei vele. (< it. scotta)

SCOTĂ ~e f. Parâmă folosită pentru fixarea colțului inferior al unei pânze de corabie. /<it. scotta

scótă și șcótă f., pl. e (ngr. skóta, it. scotta, fr. écoute, d. ol. schoote, germ. schote). Funie legată de colțu de jos al pînzeĭ uneĭ bărcĭ și care se strînge orĭ se lasă maĭ liberă după cum vreĭ să mergĭ maĭ răpede saŭ maĭ încet. V. mură 3 și saulă.

școtă sf vz scotă

șcótă, V. scotă.

scotă s. f., g.-d. art. scotei; pl. scote

scotă s. f., g.-d. art. scotei; pl. scote

scotă s. f., pl. scote

scotă (-te), s. f. – Parîmă folosită la manevrarea velei. It. scotta (Candrea), cf. ngr. σϰότα.