SCAFĂ s. f. (Mold., Trans. SV) Cupă, ceașcă. A: (Fig.) Au poroncit de au adus un tambur, căruia coada îi era de odagaci, scafa de lemnu de cintiian. H 1771, 82^v. C: Să plecară înaintea Mielului, avînd tot însul alăute și scafe de aur, pline de mirodenie. NT 1648, 307^r. ♦ (Ban.) Vas mare pentru păstrarea vinului sfințit. Skafĕ. Crater. AC, 368. Etimologie: ngr. skáfi. Cf. năstrapă.