RÎPĂ, rîpe și rîpi, s. f. Coastă abruptă a unui deal; surpătură de pămînt făcută de torente sau de șuvoaie. Rîpele erau pline de troiene, drumurile la Bistrița erau închise. SADOVEANU, B. 65. Colo în depărtare e valea lui natală, Cu codri plini de umbră, cu rîpe fără fund. EMINESCU, O. IV 318. Prin rîpi adînci zăpada de soare se ascunde. ALECSANDRI, O. 174. ◊ Expr. A (se) da (a merge sau a (se) duce) de rîpă = a (se) distruge, a (se) nimici; (despre persoane, rar) a se omorî. Uneori îl băteau gîndurile să-și facă seamă singur, să se dea de rîpă. ISPIRESCU, L. 214. Ai mai crescut haraciul... Făr-a vedea că țara sărmană-o dai de rîpă. ALECSANDRI, T. II 169.