rîpă f., pl. e și (est) ĭ (lat. rîpa, mal; it. riva, sic. ripa, fr. rive, pv. sp. pg. riba). D. rom. vine rut. rypa, povîrniș). Mare surpătură de pămînt, loc surpat orĭ foarte povîrnit (dar maĭ mic de cît prăpastia). A da pe cineva de rîpă (saŭ: de mal), a-l prăpădi, a-l da peiriĭ. – Pl. e. V. la sodom.