opțiuni
  • info

2 intrări

18 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PĂCĂNIT, păcănituri, s. n. Păcănire. – V. păcăni.

PĂCĂNIT, păcănituri, s. n. Păcănire. – V. păcăni.

păcănit2, ~ă a [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~iți, ~e / E: păcăni] (Mun; d. oameni) Smintit.

păcănit1, ~ă sn [At: V. ROM. septembrie 1958, 31 / Pl: ~uri / E: păcăni] 1 Păcăneală. 2 (Spc) Bătăi ale inimii cauzate de emoții puternice.

PĂCĂNI, păcănesc, vb. IV. Intranz. A produce un zgomot scurt, repetat și sacadat; a țăcăni, a pocni. – Pac1 + suf. -ăni.

PĂCĂNI, păcănesc, vb. IV. Intranz. A produce un zgomot scurt, repetat și sacadat; a țăcăni, a pocni. – Pac1 + suf. -ăni.

păcăni vi [At: SĂM. II, 503 / Pzi: 3 păcăne, ~nește / E: pac1 + -ăni] A produce un zgomot scurt, repetat și sacadat Si: a țăcăni.

PĂCĂNI, păcănesc, vb. IV. Intranz. A produce un zgomot scurt și sacadat; a face «pac», a pocăni,[1] a țăcăni. În glasul lui bubuiau tunurile, păcăneau mitralierele. CAMILAR, N. II 177. Pe lîngă ogoare întinse lăsate în paragină, păcănea grăbit murgul din copite. SADOVEANU, O. I 482.

  1. Probabil pocni. Forma pocăni nu este consemnată în dicționar. — gall

păcănésc v. intr. (d. pac-pac). Produc des sunetu pac: a păcăni din geamparale, geamparalele păcănesc. V. pocănesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

păcănit s. n., pl. păcănituri

păcănit s. n., pl. păcănituri

păcănit s. n., pl. păcănituri

păcăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcănesc, 3 sg. păcănește, imperf. 1 păcăneam; conj. prez. 1 să păcănesc, 3 să păcănească

păcăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcănesc, imperf. 3 sg. păcănea; conj. prez. 3 să păcănească

păcăni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pacănesc, imperf. 3 sg. păcănea; conj. prez. 3 sg. și pl. pacănească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PĂCĂNIT s. păcăneală, păcănire, păcănitură, pârâitură, răpăit, șuierat, șuierătură, țăcăneală, țăcănire, țăcănit, țăcănitură. (Un ~ ritmic de mitralieră.)

PĂCĂNIT s. păcăneală, păcănire, păcănitură, pîrîitură, răpăit, șuierat, șuierătură, țăcăneală, țăcănire, țăcănit, țăcănitură. (Un ~ ritmic.)

PĂCĂNI vb. a pârâi, a răpăi, a țăcăni, (rar fig.) a toca. (Mitraliera ~ fără întrerupere.)

PĂCĂNI vb. a pîrîi, a răpăi, a țăcăni, (rar fig.) a toca. (Mitraliera ~ fără întrerupere.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

păcănit, -ă, adj. (reg.) smintit, țicnit, trăsnit.

Intrare: păcănit
păcănit substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • păcănit
  • păcănitul
  • păcănitu‑
plural
  • păcănituri
  • păcăniturile
genitiv-dativ singular
  • păcănit
  • păcănitului
plural
  • păcănituri
  • păcăniturilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: păcăni
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • păcăni
  • păcănire
  • păcănit
  • păcănitu‑
  • păcănind
  • păcănindu‑
 singular plural
  • păcănește
  • păcăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • păcănesc
 (să)
  • păcănesc
  • păcăneam
  • păcănii
  • păcănisem
a II-a (tu)
  • păcănești
 (să)
  • păcănești
  • păcăneai
  • păcăniși
  • păcăniseși
a III-a (el, ea)
  • păcănește
 (să)
  • păcănească
  • păcănea
  • păcăni
  • păcănise
plural I (noi)
  • păcănim
 (să)
  • păcănim
  • păcăneam
  • păcănirăm
  • păcăniserăm
  • păcănisem
a II-a (voi)
  • păcăniți
 (să)
  • păcăniți
  • păcăneați
  • păcănirăți
  • păcăniserăți
  • păcăniseți
a III-a (ei, ele)
  • păcănesc
 (să)
  • păcănească
  • păcăneau
  • păcăniră
  • păcăniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

păcănit, păcăniturisubstantiv neutru

etimologie:
  • vezi păcăni DEX '98 DEX '09

păcăni, păcănescverb

  • 1. A produce un zgomot scurt, repetat și sacadat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: pocni țăcăni
    • format_quote În glasul lui bubuiau tunurile, păcăneau mitralierele. CAMILAR, N. II 177. DLRLC
    • format_quote Pe lîngă ogoare întinse lăsate în paragină, păcănea grăbit murgul din copite. SADOVEANU, O. I 482. DLRLC
etimologie:
  • Pac + sufix -ăni. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.