PUP, pupi, s. m. (Transilv., Ban.) 1. Mugur, boboc de floare; tufă pe jumătate îngropată în pămînt. Că-i prea gingaș dezmierdat, Tot la sîn a fost dedat; Între pupi de trandafiri, Lîngă buze dulci, subțiri. BIBICESCU, P. P. 28. Dar în casă? Floare-aleasă; După ușă, Pup de rujă. HODOȘ, P. P. 61. Mi-ai fost pup de trandafir, Acum ești creangă de știr! id. ib. 122. 2. Moviliță, grămăjoară de pămînt, de gunoi etc. ◊ Expr. A ședea pup = a sta ghemuit. Toată ziua aceea popa și preuteasa... au petrecut vremea șezînd pup între straturi. SLAVICI, O. I 64.