prolongație sf [At: DN / Pl: ~ii / E: fr prolongation, lat prolongaso] Poziție a unei note muzicale care, făcând parte dintr-un acord, se continuă și în acordurile următoare.

PROLONGAȚIE s.f. (Rar) Prelungire (în timp). ♦ (Muz.) Poziție a unei note care, făcînd parte dintr-un acord, se continuă și în acordurile următoare. [Gen. -iei. / < fr. prolongation, cf. lat. prolongatio].

PROLONGAȚIE s. f. 1. alungire. 2. (muz.) poziție a unei note care, făcând parte dintr-un acord, se continuă și în acordurile următoare. (< fr. prolongation, lat. prolongatio)

PROLONGAȚIE ~i f. muz. Poziție a unei note dintr-un acord care continuă și în acordurile următoarte; poziție identică a unei note într-o serie de acorduri succesive. /<fr. prolognation, lat. prolongatio, ~onis

prolongație (desp. -ți-e) s. f., art. prolongația (desp. -ți-a), g.-d. art. prolongației; pl. prolongații, art. prolongațiile (desp. -ți-i-)

prolongație (-ți-e) s. f., art. prolongația (-ți-a), g.-d. art. prolongației; pl. prolongații, art. prolongațiile (-ți-i-)

prolongație s. f. (sil. -ți-e), art. prolongația (sil. -ți-a), g.-d. art. prolongației; pl. prolongații, art. prolongațiile (sil. -ți-i-)