preptici, (prepici, priptici), s.m. – (reg.) Scândura din jurul vetrei (Bud, 1908; Nistor, 1980): „Șade moșu pă preptici, / Tăt stă zgârci ca un arici” (Papahagi, 1925: 219). – Din ucr. propiceok (MDA); posibil în rel. cu prepi „a dogori, a arde”, contaminat cu prici „pat rudimentar”.