Definiția cu ID-ul 924904:
Explicative DEX
ORNIC, ornice, s. n. (Învechit și arhaizant) Ceasornic de perete, pendulă; orologiu. Un ornic bătrin de lemn, cu limbă lungă de alamă, însemna domol clipele. SADOVEANU, O. III 348. Sună lung și monoton Ornicul cu trei cadrane. TOPÎRCEANU, M. 68. Sub vatră țîrăiește un greier nestatornic, își leagănă-n perete tictacul vechiul ornic. IOSIF, PATR. 11.