OBOSITOR, -OARE adj. Care obosește, care provoacă oboseală; istovitor, extenuant; p. ext. plictisitor. După cîteva minuturi de odihnă tulburată de visuri obositoare... mă deștept. marcovici, c. 7/3, cf. polizu. O întindere de șese poște lungi și obositoare. creangă, a. 117. Junghiurile... îmi chezășuiesc pentru restul vieței cea mai nerevocabilă patentă de incapacitate în deprinderile sprintene și obositoare ale vînătoriei. odobescu, s. iii, 13, cf. ddrf, șăineanu, barcianu, alexi, w. Toată capitala e unsă cu o sticlă alunecoasă, care face pasul nesigur, oscilant și obositor. călinescu, c. o. 13. ◊ (Adverbial) Picurau streșinile fără întrerupere și obositor. sadoveanu, o. vi, 301. – pl.: obositori, -oare. – Obosi + suf. -tor.