OARE² adv. 1 Particulă întrebuințată cînd se pune o întrebare, mai adesea asupra unui fapt îndoielnic (se pune înaintea sau în urma verbului): dar ~ unde am mai văzut eu figura asta? (VLAH.); ~ așa să fie? va veni ~? ~ unde s’o fi ascuns? ~ nu i-am dat cît mi-a cerut? ¶ 2 ~! se poate! să fie cu putință! ¶ 3 ~... ~..., fie... fie... ¶ 4 De ~ ce, de vreme ce, fiindcă: el era bun bucuros că-i ia beleaua din bătătură, de oare ce n’aveau ei ce să mănînce (ISP.) ¶ 5 Compus cu adverbele cînd, cît, cum, unde sau cu pronumele care, ce, cine, formează alte adverbe și pronume nehotărîte [pl. *oare < sg. OARĂ¹].