NUN sm., NUNĂ (pl. -ne) sf. Martor(ă) la cununie, care stă cu lumînarea aprinsă în mînă pe lîngă miri în timpul cununiei; nunul și nuna se mai numesc „nuni mari”, cînd este numai o pereche de martori; cînd sînt însă două sau trei perechi de acești martori, se numesc _„nuni mari” perechea mai de frunte, mai cu autoritate, pe cînd celelalte perechi se numesc „nuni mici”: în douăzeci de ani, boierul a fost nun... la toate nunțile... care s’au făcut pe valea Similii (VLAH.) [comp. ngr. νουνόζ].