NUMĂRARE s.f. Acțiunea de a număra¹ și rezultatul ei, numărat¹, numărătoare (1), (învechit) numerație; p. ext. (învechit) calcul. Ce va să zică numărare? – Nu va să zică altă fără decît a-și ști cineva soma lucrurilor sale. AMFILOHIE, E. 5, cf. LB. [La] miezul paresimilor [se face] numărarea ouălelor cîte au ouat găinele pînă aci. MARIAN, S. R. II, 219, cf. DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. ◊ Expr. (Regional) Nu-i vreme de numărare = nu este vreme de pierdut. A I 12. ♦ (Rar) Plată (în bani). cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. – pl.: numărări. – v. număra¹.