NUCLEU s. n. I.1. (Biol.) Element constitutiv al celulei, de obicei de formă sferică sau ovoidă, mai vîscos și mai refringent decît citoplasma în care este cuprins și de care este delimitat printr-o membrană. În mijlocul celulei se află ca un fel de sîmbure foarte mic (nucleu). barasch,B. 5, cf. BARCIANU, SANDU-ALDEA, S. 143, ALEXI, w. Celula de fuziune binucleată se alungește în direcția epidermei; nucleii migrează spre vîrf și se divid conjugat. săvulescu, m. u. i, 51. Protoplasma și nucleii celulelor plantelor și animalelor sînt formați din materie proteică. agrotehnica, i, 178. Nucleul celular este cel mai sensibil la acțiunea radiațiilor. contemp. 1955, nr. 452, 5/4. Nucleul nu poate trăi fără citoplasmă, cu care se găsește în dependență fiziologică permanentă. ltr². Nucleul ia parte la toate procesele metabolice. der. ♦ Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervoși sau regiunea de origine a unor nervi. cf. parhon, o. a. i, 99. 2. (Fiz. ; și în sintagma nucleu atomic) Particulă centrală a unui atom, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. Un atom este format dintr-un nucleu intern încărcat cu sarcină electrică pozitivă. marian-ȚiȚeica, Fiz. i, 131. Cercetările din ultimele două decenii... constituie un nou capitol al fizicei: fizica nucleului. macarovici, ch. 198, cf. 195. Omul este pe cale să stăpînească și energiile legate de manifestările interiorului atomului, de nucleele atomice. contemp. 1950, nr. 185,1/2. Nucleele pot fi împărțite în patru grupuri, după cum numărul de protoni, respectiv numărul de neutroni, e par sau impar. ltr². Atomul este format dintr-un sîmbure central, nucleul. Chim. an. calit. 12. 3. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formează scheletul moleculei unei substanțe și care rămîne neschimbat la toți derivații substanței respective; grup de molecule, de atomi sau de ioni în jurul căruia se depune o substanță în procesul de condensare, cristalizare etc. Hidrocarburi cu cicluri... se mai numesc hidrocarburi cu nuclee condensate. macarovici, ch. 462. Nucleu benzenic. id. ib. 471. Nucleu naftalenic. ltr². ◊ Fig. Societățile primitive sînt, după expresia lui Vidal de la Blache, ca niște nebuloase umane în care nu s-a produs încă nici un nucleu de condensare. ralea, s. t. ii, 94. II. 1. Partea centrală, fundamentală, esențială a unui lucru, a unei acțiuni. Distingem deci în faptele de limbă un nucleu al comunicării și o zonă înconjurătoare a expresiei individuale. vianu, s. 199. Umanismul contemporan are în umanismul socialist nucleul său central, ipostaza sa superioară. contemp. 1962, nr. 796, 3/1. ♦ Grup restrîns de persoane care acționează în mod organizat (și în jurul căruia se formează o grupare mai mare); (rar) miez (III 6). La Gura Rîului se formase un nucleu de comuniști și trebuia ținută legătura cu ei. beniuc, m. c. i, 37. Nucleul stabil al școlii de tractoriști era alcătuit din douăzeci și doi de băieți. galan, b. i, 329. 2. Centru, focar (de difuzare sau de concentrare). Lingvistica ne indică numai nuclee din care au pornit anumite inovații de limbă. pușcariu, l. r. i, 255. ◊ Fig. De lîngă noi de undeva, Pocnește cîte-un foc de armă, Fără ecou, de parc-ar exploda Nucleuri ude de-ntuneric. camil petrescu, v. 54. – pl.: nuclee și (rar) nucleuri, (m.) nuclei. – Din lat. nucleus „sîmbure”, fr. nucléus.