NOTABILITATE s. f. 1. (La sg.; în dicționarele din trecut) însușirea de a fi notabil; însemnătate, importanță. cf. i. golescu, c., negulici, antonescu, d. Notabilitatea acelor evenimente. lm, cf. șăineanu, d. u. 2. (Mai ales la pl.) Personaj de seamă, personalitate cu situație socială importantă, cu prestigiu, cu vază; notabil. Marele prinț... își petrece pănă acum în London, cercetînd notabilitățile și frumsețile acestuia. gt (1839), 82²/46. Notabilitatea locală e boierul Rucăreanu. codru-drăgușanu, c. 5. Cungiurat de... notabilitățile țerei. calendar (1853), 84/23. Notabilitățile politice. rom. Lit. 122, cf. polizu, pontbriant, d., barcianu, v., lm. Acest elegant stabiliment public... este tocmai locul public de predilecțiune al tuturor notabilităților. caragiale, o. v, 342. Se așeză în fundul sălei, în mijlocul notabilităților. bart, e. 145. După dric sînt toate notabilitățile orașului. brătescu-voinești, !. 73. Nu pot să străbat așa, la ora asta, orașul. Sînt notabilitate. Mă cunoaște toată lumea. stancu, r. a. v, 294. Mătușa Emilia credea că la liceu premianții trebuiau să fie în mod obligatoriu copiii notabilităților: ai generalilor, avocaților, inginerilor. t. popovici, s. 137. Tot cheful notabilităților adunate la crîșma lui Codîrlă se ducea pe gîrlă. v. rom. februarie 1954, 18. Aproape toate notabilitățile orașului erau pe vasul său. ib. februarie 1956, 58. Se crede obligat de notabilitățile orășelului să se ralieze la o sentință contrarie convingerilor sale. ib. iulie 1960, 158. – pl.: notabilități. – Din fr. notabilité.