NOROl¹ s. n. 1. Pămînt muiat de apa ploilor sau a zăpezilor topite, cu care formează o masă păstoasă, în care se afundă piciorul, nămol (1), mocirlă (1), (rar) noroială, (regional) nămală¹, năglod, glod, tină, pahnă; pămînt (adus de ape și) depus pe fundul, pe marginea apelor sau pe terenuri inundabile, mîl (1); loc, teren cu un asemenea pămînt. cf. anon. car. Grăbind să treacă zaharaoa codrul și neputînd dă ploi și dă năroaie... s-au mîniiat. R. popescu, cm i, 434. În loc de grîne Numa năroi și baltă rămine. budai-deleanu, ț. 170, cf. id. lex., lb, valian, v. Zicea cătră un rîu vecinul heleșteu:... – Stau în maluri moi Pe perini de năroi. donici, f. ii, 17/7. Acea apă... venea în toate nopțile cu noroi și cu pietri și cu var. alexandria, 75/19. M-am trezit în orașul unde pulberea și noroiul se succedă cu o regularitate de desperat. negruzzi, s. i, 95, cf. 321. Peste zi începuse un vînt rece și noroiul se învîrtoșa. ghica, s. 243. Stradele nepavate... trec... prin bălțile de noroi. eminescu, n. 33. Se tăvăli în noroi, pînă se făcu una cu tina. ispirescu, L. 53. Se făcu un noroi cleios și puturos de ți se scutura carnea de pe tine. id. ib. 129, cf. 154. Să umble-un ceas desculțe prin noroi, Să tremure de frig pe lingă boi. păun-pincio, p. 91. De-ar ști vrodată floarea de pom... Că-n fructul ei un vierme dușman va sta închis, Nainte ca să lege, s-ar scutura-n noroi. cerna, p. 21. Era o clădire veche... stropită de toate noroaiele. anghel, pr. 15. Urlă turbată și-azvîrle spre noi Cu ghearele-i hîde bucăți de noroi. iosif, v. 118. Trudiți, înfrînți și cu picioarele rănite de noroi, Grăbim pe malul Oltului umflat de ploi. camil petrescu, v. 86. Noroiul lacom s-a zbicit Și-a devenit, Cu urmele-ntărite de bocanci, O pîrtie de galbene tipare. id. ib. 107, cf. 31. Petice de gheață mustesc din loc în loc de sub noroiul încropit în mici izvoare neastîmpărate. bassarabescu, ap. vianu, m. 223. Cred că aș muri dacă ar trebui să mai stau o săptămînă în noroaiele astea infernale! rebreanu, r. i, 175. Plouă, e moină, noroi, bacovia, o. 19, cf. 49. În pridvorul monastirii e noroi. minulescu, v. 131. Într-o noapte, noroiul pînă la genunchi, sahia, n. 75. S-au întreprins lucrări, se secătuiesc bălți, se deșartă noroaie. sadoveanu, o. ix, 301. Oricît de amară ar fi mămăliga ce mi se dă, nu vreau s-o arunc în noroi. id. ib. xvii, 194. Inima mi-e drumul cu ploile... Mi-e bivolul sculat din noroi Cu capul greoi. Arghezi, Vers. 184, cf. id. B. 81. Ulițele sînt noroioase. Cum ies din casă, pînă mai sus de gleznă mi se umplu picioarele de noroi. Stanci, D. 311. Primul război mondial a fost descris de acei scriitori... care l-au văzut nu din cabinetele lor, ci din noroiul și sîngele tranșeelor. v. rom. decembrie 1953, 269. A pus mina pe lopată și a început să umple căldarea cu noroi, preda, Î. 159. Prin noroiul de pe străzi Defilau numai o sută, Doar o sută de bărbați. labiș, p. 45. Lui Pavel îi era îngăduit orice: să-și tăvălească în noroi hainele noi, de catifea, să spargă geamuri. t. popovici, se. 26. Se afundă în noroi pînă la glezne. id. ib. 190, cf. 40. Tractoarele – în perioada de probă – lucrează în noroaie, pe terenuri accidentate. contemp. 1962, nr. 796, 1/3. Trupu-i de piele jupea, Pielea cu paie-o împlea, Prin noroi o tăvălea, alecsandri, p. p. 212. Amărîta turturea Cînd se vede sîngurea..., Unde vede apă plină Tot cu noroi și cu tină Merge, și setea-și alină, reteganul, tr. 14. Se pune la rană „năroi (mocirlă)'', adecă ”pămînt ud„, spre a scoate usturimea. Pamfile, B. 12. Șeade-n apă pînă-n sapă Și-n noroi pînă-n cotoi. păsculescu, l. p. 47. Să mai vii, dragă, la noi. Să știm, drago, că-i veni, Noi drumul ți l-am găti Iară cu năroi de-l mare, Ca să vii, drago, mai tare. densusianu, ț. h. 250, cf. 224, chest. iv 44/172 b, alr i 396, 398, alr ii 2 503, 3 364, 5 059, 5 686, alr sn iii h 827, a v 33. Fuge de ploaie Și dă în noroaie. pann, ap. gcr ii, 373. Pe om cînd îl vezi la vro nevoie, Nu-i mai da brînci în noroaie. id., ap. tdrg. Apa lină face mult noroi, iar cea repede și pietrele le spală. zanne, p. i, 105. Cînd te bați cu cineva în noroi, ori te trîntește, ori îi trîntești, tot te murdărești. id. ib. 225. Cine nu vra să se-nomolească, De noroi să se păzească, id. ib. 226. Cine cu porcii se amestecă, îl bagă în noroi. id. ib. 607. A intrat roata pînă în opor în noroi, se zice despre cineva care este într-o situație grea, într-o mare încurcătură. cf. id. ib. v, 461. Năroiul se așază la fund. id. ib. ix, 494. (Glumeț) De-ați fi în cer ca mine voi v-ați minuna întotdeauna Cum globul ăsta de noroi Se vede luminos ca luna. topîrceanu, p. o. 57. ◊ (Regional; în construcția) De-a noroiul = joc popular în care jucătorii se prefac, pe rînd, înnămoliți în noroi¹ (1), de unde vin să-i scoată fetele, sărutîndu-i. Tineretul își petrece cu diferite jocuri dintre care e preferat ”d-a năroiu„. arh. folk. iii, 50. Să ẑoacă d-a năroiu. id. ib. 145. ♦ (Regional) Făgaș sau rîpă (plină cu cioturi) făcută de șuvoiul ploilor (Băița-Brad). chest. iv 45/109. ♦ (Rar) Murdărie (1); jeg. Nurcile după ce le aduce la cojocar... întăi le spală cu săpun... și cu apă caldă... pînă să cură unsoarea dintr-însele, și le limpezește de nu mai curge nici un noroi dintr-însele (sfîrșitul sec. XVIII), ap. HEM 1 570, cf. POLIZU, TDRG, ALR I 639/837, alrm i/i h 184/77. 2. (Regional) Pămînt muiat cu apă, amestecat cu paie și cu pleavă, frămîntat cu picioarele, din care se construiesc pereții unor case (Bîrca-Băilești). chest. ii 86/28. 3. (Regional) Pămînt care a fost arat de două sau de trei ori după ce s-a spart țelina. cf. bocănețu, t. a. 214. ♦ Moină¹ (3), pîrloagă. 4. (În sintagmele) Noroi de sapă (sau de foraj, de sondă) = fluid constituit dintr-un amestec de argilă sau marnă și apă, folosit în timpul săpării găurii de sondă, avînd un rol important în procesul de dislocare a rocii, în transportul ei la suprafață și în asigurarea contrapresiunii necesare asupra unor strate de fluide sub presiune. Mecanismul turbinei hidraulice este pus în mișcare cu ajutorul noroiului de sondă. scînteia, 1954, nr. 1 974, cf. ltr². Pentru îmbunătățirea anumitor caracteristici, în cazuri speciale, în noroiul de foraj se adaugă o serie de substanțe. der. 5. Fig. (Neobișnuit; cu determinări introduse prin prep. ”de") Cantitate mare (de oameni, de lucruri, de fapte etc.); mulțime. Ce noroi de oameni o fost azi la tîrg! șez. xx, 138. 6. Fig. Ceea ce copleșește, îneacă sau ceea ce murdărește și trebuie înlăturat; caracter, atitudine, faptă vrednică de dispreț, josnică, nedemnă, murdărie (3); decădere morală, corupție; mediu decăzut din punct de vedere moral. Înfigu-mă în noroiul adîncului. biblia (1688), ap. tdrg. De noroiul cel împuțit al ispitelor spălîndu-te. mineiul (1776), 43^vi/26. Mă rog izbăveaște-mă de noroiul faptelor meale. ib. 79^v2/8. Noroiul patimilor. ib. 114^r2/10. O rîvnă fanaticească... înălță făr’ de rușine drept dumnezei toți joimirii, Și jugului pre oameni în noroiul rătăcirei. conachi, p. 303. Rămîneți dară cu bine, sînte firi vizionare... Ce creați o altă lume pe-astă lume de noroi. eminescu, o. i, 36. O, eroi!... Cu voi drapîndu-și nula, vă citează toți nerozii, Mestecînd veacul de aur în noroiul greu al prozii. id. ib. 149. Mila, într-o dimineață, te căiește și oftează, Dar te ia frumos de mînă și te-aruncă în noroi. macedonski, o. i, 85. Tăvălesc a mea simțire în noroi ca-ntr-un pîrîu. id. ib. 279. Își aruncau unul altuia păcatele neamurilor, noroiul și umilințele familiei. VLAHUȚĂ, D. 306, cf. HOGAȘ, m. n. 27, CONTEMP. 1949, nr. 120, 4/1. Cu sanie fără clopoței Trec peste zăpada și noroiul veacului, beniuc, c. p. 14. ◊ Expr. A împroșca (pe cineva) cu noroi sau a zvîrli (sau a izbi) cu noroi (în cineva) = a calomnia, a defăima (pe cineva). Vor fi și de aceia cari vor crede că e merit a lovi cu copita leul care moare, a izbi cu noroi în fața celui mai loial dușman de principii. f (1900), 560. – pl.: noroaie. – Și: (învechit și popular) năroi, (regional) naroi (com. din straja-rădăuți) s. n. – Din bg. иарой.