NOROIU (pl. -oaie) sn. 1 Amestec de pămînt cu apă, care acopere adesea drumurile (= Mold. „gIod”, Trans. „tină”): picioarele cailor pocneau de cîte ori ieșeau din ~l gros, cleios și adînc (I.-GH.); o trăsură cu coșul ridicat lupta cu noroaiele mahalalei (DLVR.); e deștept ca oaia cînd dă în ~ (ZNN.); a umplea de ~; a se tăvăli în ~ ¶ 2 Ⓕ Stare înjositoare, mîrșavă: Și cînd gîndești la ce rușine Și’n ce ~ te-ai scoborît (VLAH.); a scoate pe cineva din ~; a tăvăli în ~, a murdări, a necinsti; a asvîrli cu ~, a defăima: merg cu nerușinarea pînă... a asvîrli cu ~ în străbunii noștri (I.-GH.).