NOROI² vb. IV. (Astăzi mai ales regional) 1. tranz. (Despre ape) A acoperi cu un strat de noroi¹ (1), a depune un strat de noroi¹; a transforma în noroi¹; a înnămoli. cf. lb. Năroiește pămîntul. alr ii 2 501/36. [Apa] o năroiat fînu. alr sn iii h 827/76. ◊ intranz. impers. Iar o noroit în Rîtul Plopului. Mat. dialect, i, 83. ♦ (Regional; despre viscol) A acoperi cu nămeți; a troieni. Cf. a ix 6. ◊ refl. (Despre zăpadă) S-o noroit omătu. alr i 1 252/508. 2. refl. (Despre oameni, animale, vehicule) A se împotmoli, a se cufunda în noroi¹ (1). cf. anon. car. Ș-au găsit moartea in pârâul... în carele, noroindu-se cu calul, au perit. șincai, hr. ii, 153/20. În bătaia aceasta s-au noroit și au peritu Constantin păharnicul cel mare. id. ib. iii, 97/18. În mijlocul acestei mări glodoase era noroit un car. contemporanul, iii, 657. (Într-un joc popular) Dă ŝe șăz tu aŝia? – Mi-s năroit. – Dă cîț metări? – Dă trii. arh. folk. iii, 145. ◊ (Prin analogie) Cîn să dusă moșu la cosina lui, află o scroafă năroită-n sînzi. ib. 140. (Tranz.) Moșule, undẑ-ai plecat cu calu? – La tîrg, să-l vînd. – Da nu mi-l dai mie? – Ți-l dau, dăcă mi-l năroi-im Bań. ib. 90. ♦ A se murdări cu noroi¹ (1). 3. tranz. (Regional) A închide într-un zid, într-o zidărie; a zidi (Rudăria-Băile Herculane). cf. arh. folk. iii, 61. În zîd m-o puńa... Pietri tot puńa, Pan o năroia, Pan la brîușor, Pan la țîțîșoare. ib. – prez. ind.: noroiesc și (regional) noroi. – Și: (învechit și popular) năroi vb. IV, (regional) noroia, năroia vb. I. – v. noroi^1.