NOROCOS, -OASĂ adj. 1. (Despre oameni) Care are noroc (1) căruia îi reușesc toate, care izbutește în ceea ce întreprinde; (învechit) norocit (1). Nici pre un om n-am auzit, carile n-au murit rău, dezrădăcinat, fiind nărocos pururea. HERODOT (1645), 163, cf. BUDAI-DELEANU , LEX., LB, POLIZU, PONTBRIANT, D. Sădită de o mînă norocoasă, ea înflorea în fiecare an. F (1906), 18. Iată-l pe Stoicea: ...iubit de nevastă, norocos în copii, norocos în roadele pămîntului. GALACTION, O. 51. Puse în mîna ochitorului norocos pușca încărcată din nou. TUDORAN, P. 18. S-a dus pe ulița mare, N-află fer de trei parale...; Iar pe ulița din dos, Tot fuse mai norocos. TEODORESCU, P. P. 150. ♦ (Substantivat) Cel norocos își va cunoaște starea și datorințele. F (1900), 601. 2. (Despre acțiuni ale oamenilor, întîmplări etc.) Care aduce noroc (1), care decurge sau se încheie în mod favorabil; (învechit) norocit (2). Primăvara și vara norocoasă. CALENDARIU (1814), 65/10. Știuse, prin norocoase, istețe și bine nimerite afaceri comerciale a dobîndi o avere însemnată. F (1877), 37. Nu scotea la iveală măcar rămășițele informe... pe care Zaharia Duhu tot le aflase altădată, în săpăturile cele mai puțin norocoase. C. PETRESCU, R. DR. 57. 3. (Rar) Fericit: mulțumit (I). Un fericit cuvînt, căruia, de i-ar urma oamenii, foarte norocoși ar fi. ȚICHINDEAL ap. GCR II, 212/29. Cine știe spre ce sfîrșit norocos va îndrepta D-zeu întîmplarea aceasta. ap. TDRG – pl.: norocoși, -oase. – Și: (învechit și popular) nărocos, -oasă adj. – Noroc + suf. -os.